În această ediţie:
Le-a ajuns cuţitul la os. Asta spun zeci de fermieri din raioanele Ştefan Vodă şi Căuşeni, grav afectate de grindină şi secetă, care şi-au luat tehnica agricolă şi au blocat cu ea, în semn de protest, traseul naţional Chişinău-Căuşeni. Potrivit agricultorilor, pierderile lor, din cauza condiţiilor meteo, dar şi a pandemiei sunt de ordinul sutelor de milioane de lei iar autorităţile întârzie cu ajutoarele. Fermierii au venit cu o serie de revendicări, printre care: declararea Stării Excepționale în agricultură pentru zona de Centru și Sud – Est a Moldovei,
acoperirea cheltuielilor de procurare a materialului semincer de grâu de toamnă cu cel puțin 4 lei kilogramul pentru agricultorii rămași fără semințe, scutirea de plată a impozitelor salariale pe venit și funciar pe o perioadă de 12 luni, instituirea unui moratoriu la plata penalităților pentru întârzieri şi acoperirea pagubelor financiare produse de grindină. La protestul agricultorilor s-a deplasat şi ministrul Agriculturii pentru a vorbi cu manifestanţii. Vom afla chiar de la domnia sa ce soluţii au fost identificate. Invitaţii acestei ediţii sunt ministrul Agriculturii, Ion Perju şi agricultoarea, Diana Crudu.
..