28 de ani se împlinesc de la decesul artiştilor-simbol Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Imagini de la comemorarea celor doi interpreţi

28 de ani se împlinesc de la decesul artiştilor-simbol Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Imagini de la comemorarea celor doi interpreţi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

28 de ani fără artiştii-simbol ai renaşterii naţionale, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Zeci de oameni s-au adunat la Cimitirul Central din Capitală, pentru a-i comemora pe cei doi interpreţi care au murit în 1992, în noaptea de 29 spre 30 octombrie. Mormântul artiştilor au fost acoperit cu flori, iar cei care le admiră creaţia au ţinut un minut de reculegere.

„În inimele noastre ei vor rămâne pentru totdeauna cu cuvântul românesc, cu creaţia lor. Vor rămâne ca părinţi, compozitori, cântăreţi şi în primul rând, ca oameni care s-au dedicat libertăţii noastre.”

„Ei au atâtea melodii, şlagăre. E destul să ne amintim „Maluri de Prut”, să ne amintim „Eminescu”. Toate cântările acestea ale lor trezesc o mare stimă, o mare dragoste faţă de aceşti doi mari feciori ai neamului nostru. ”

La ceremonia de comemorare au venit şi câţiva liceeni, care spun că ascultă cu drag melodiile interpretate de Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

„Noi la liceu suntem învăţaţi să respectăm şi să ne amintim de aceşti oameni măreţi pe care i-a avut poporul nostru. ”

” „Lăsaţi-ne odată în pace”, unde cântă despre ţara noastră ca despre o ţară independentă, ei au luptat pentru asta, au luptat să fim uniţi. Cred că o să ţin minte mereu cuvintele acestui cântec şi copiii mei tot îl vor învăţa la educaţia muzicală, la şcoală.”

Aceşti 28 de ani au trecut cel mai greu pentru apropiaţii soţilor Aldea-Teodorovici.

„Doinei şi lui Ion le-a plăcut să le fie casa plină întotdeauna, au avut atâta bunătate sufletească, nu au avut zgârcenie.”

Iar Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul celor doi interpreţi, afirmă că dorul de părinţi i-l alină acum fiica lui, Doina, care s-a născut acum câteva luni.

„Seamănă mai mult cu tatăl meu, ochii îi seamănă soţiei şi bărbia, nasul seamănă Teodorovicilor, e un nas aşa, lat, bărbia lată. Se vede că e dintr-un neam Theodorakis care vin din Grecia.”

Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au murit acum 28 de ani, în urma unui tragic accident rutier.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •