40 de branduri autohtone, sub acelaşi acoperiş. A fost inaugurat cel mai mare magazin „Din inimă”

40 de branduri autohtone, sub acelaşi acoperiş. A fost inaugurat cel mai mare magazin „Din inimă”


Brandurile autohtone s-au reunit din nou, într-o nouă casă. De data aceasta, pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi sunt găzduite colecţiile vestimentare a designerilor locali. La deschidere au participat mai mulţi oficiali, care au menţionat importanţa dezvoltării brandurilor autohtone nu doar pentru consumator, dar şi pentru economia ţării.

Noul magazin „Din inimă” a adunat sub acelaşi acoperiş 40 de branduri autohtone, iar designerii moldoveni deja au reuşit să-şi expună noile colecţii.

Şi pentru micii fashionişti se găsesc haine.

„Avem rochiţe cu mânecă lungă, cu mânecă scurtă, dacă este rochiţa cu mânca scurtă neapărat vă propunem şi un bolero la ea sau o vestuţă pe năsturei care sunt începând de la culorile roz, avem bej, deobicei abordăm culorile clasice”, a spus designerul local, Oxana Lungu.

Chiar de la deschidere, magazinul a fost asaltat de cumpărători.

„Este mult mai accesibil totul, este foarte vizibil produsul, cabine de probă peste tot, confortabile, cu oglinzi, la stânga la dreapta, în spate”.

Pasionat de brandurile autohtone este şi ministrul Culturii, Monica Babuc, care a purtat la eveniment o ţinută creată în Moldova.

„Pantofii sunt româneşti, dar pantalonul şi bluza sunt brand moldovenesc. Găsim în industria modei de la noi din punctul meu de vedere o revoluţie adevărată pe care eu o salut ca orice femeie”, a comunicat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Magazinul a fost deschis cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională.

„Prin proiectul „Din inimă”, marca autohtonă a renăscut. Poporul american este mândru să contribuie la prosperarea creatorilor de modă locală”, a menţionat reprezentantul USAID în Moldova, Karen Hilliard.

Brandul „Din inimă” a fost creat acum patru ani şi a reunit producătorii din industria uşoară. În acest timp, designerii autohtoni au reuşit să-şi extindă afacerile, să creeze noi locuri de muncă şi să mărească volumul de export peste hotare.

Foto: publika.md

..

Leave a Reply