Canal 2 pregăteşte surprize de neuitat pentru telespectatorii săi, în această primăvară. Postul nostru de televiziune a invitat la Chişinău vedetele serialului ” Poveste de familie”, telenovelă care adună moldovenii în faţa micilor ecrane. Este vorba despre cinci actori renumiţi din Turcia, care au jucat roluri cheie şi în alte seriale difuzate anterior la Canal 2!
Printre celebrităţile aşteptate la Chişinău este Fahriye Evcen, o actriţă cu nume sonor în Turcia. În serialul ” Poveste de familie”, vedeta joacă rolul lui Necla Tekin. Fahriye Evcen este căsătorită cu celebrul actor Burak Özçivit, cel care a jucat rolul lui Kemal în filmul ” Dragoste Infinită ”.Telespectatorii Canal 2 au cunoscut-o pe Fahriye Evcen şi în serialul Kurt Seit şi Alexandra.
O invitaţie în ţara noastră a primit şi Deniz Çakır, care a interpretat rolul Ferhundei Tekin din filmul ” Poveste de familie „. Acesta a fost printre primele jucate de actriţă şi i-a adus un succes fulminant. Vedeta s-a filmat şi în renumitul serial ” Suleyman Magnificul „, care a adunat în faţa ecranelor sute de mii de telespectatori ai Canal 2.
Şi Ali Riza Tekin, unul dintre principalele personaje ale serialului ” Poveste de familie ” este aşteptat la Chişinău. Este vorba de actorul Halil Ergün. Vedeta are în spate o carieră impresionantă, cu numeroase premii în palmares.
Telespectatorii Canal 2 vor avea ocazia să o cunoască şi pe Gökçe Bahadır, actriţa care joacă rolul Leylei Tekin. Vedeta s-a filmat în 15 seriale turceşti, a jucat în piese de teatru şi a fost prezentatoare de radio şi tv. Recent, Gökçe Bahadır a lansat primul album de muzică pop.
Cea mai tânără celebritate aşteptată în ţara noastră este Neslihan Atagül, una dintre cele mai bine cotate actriţe din Turcia. Tânăra şi-a făcut debutul în cinematografie în serialul ” Poveste de familie”. A urmat rolul frumoasei Nihan din serialul „Dragoste infinita”, care i-a adus un succes uluitor.
Serialul ” Poveste de familie” este difuzat la Canal 2 de luni până vineri, de la ora 18:00. Telespectatorii au ocazia să urmărească zilnic câte două episoade.
În 2017, telespectatorii Canal 2 au avut parte de o surpriză de neuitat. La invitaţia postului nostru de televiziune, la Chişinău a venit Ezgi Asaraglu, vedeta care joacă rolul lui Bahar în serialul „Viaţă Furată”. Atunci, câteva mii de moldoveni s-au îmbulzit într-un centru comercial ca să vadă pe viu starul de cinema din Turcia.
În fiecare seară, serialul „Viaţă Furată” aduna în fața micilor ecrane între 200 și 300 de mii de moldoveni.
..