50 de ani de la fondarea UTM. Cu această ocazie a fost organizată o expoziţie cu lucrările de creaţie ale studenţilor UTM

50 de ani de la fondarea UTM. Cu această ocazie a fost organizată o expoziţie cu lucrările de creaţie ale studenţilor UTM

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Universitatea Tehnică din Moldova a fost azi gazda invenţiilor. De la roboţi până la maşinării, care transformă câteva tipuri de energii, toate au putut fi admirate la o expoziţie dedicată jubileului de 50 de ani de la fondarea instituţiei. Autorii lucrărilor sunt studenţii, care, însă, după absolvire, visează la cariere peste hotarele ţării.

Un grup din şapte tineri a venit la expoziţie cu o maşină Rube Golberg. Aceasta fabrică energie cu ajutorul unor bile.

Alţi participanţi au venit cu o creaţie care reprezintă evoluţia Universităţii Tehnice, dar şi calea parcursă de un student: de la băncile facultăţii până la angajare.

Atracţia expoziţiei a fost robotul „Frank”. Acesta a creat bună dispoziţie în rândul participanţilor.

La expoziţia jubiliară au fost expuse aproximativ 400 de lucrări. Rectorul Universităţii Tehnice din Moldova se laudă cu discipolii săi, angajaţi ai firmelor de top din  lume.

O bună parte din actualii studenţi spun că se văd angajaţi ai firmelor din străinătate, fiind atraşi de salariile bune.

În cei 50 de ani de la fondare, Universitatea Tehnică din Moldova a fost absolvită de 90 de mii de tineri.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..

Leave a Reply