70 de ani împreună. Nunta de platină a doi soți din satul Sturzovca, raionul Glodeni, care se declară îndrăgostiți ca-n prima zi

70 de ani împreună. Nunta de platină a doi soți din satul Sturzovca, raionul Glodeni, care se declară îndrăgostiți ca-n prima zi

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
    5
    Shares

Sunt împreună de 70 de ani și se declară îndrăgostiți ca-n prima zi. Este vorba despre doi soţi din satul Sturzovca, raionul Glodeni care au trăit o viaţă întreagă în armonie şi înţelegere. Iar acum au ajuns să-şi sărbătorească nunta de platină alături de copii, nepoți și strănepoți.

”Vă felicităm cu ocazia acestei aniversări, vă dorim sănătate și mulți ani. -Vă felicităm, iar acest cadou îl oferim exact cum au făcut-o și mamele voastre la nuntă. O plapumă ca să stați sub ea împreună la cei 70 de ani de la nuntă”.

La doar câteva săptămâni după ce s-a întors de pe front, Vasile Melnic a văzut-o pe aleasa inimii sale la târgul, ce se organiza de sărbători în sat. În scurt timp au jucat și nunta. Mireasa avea 16 ani, iar mirele era cu nouă ani mai mare.

„Prima dată am văzut-o într-un târg. Mi-a plăcut de ea, dar nu i-am spus nimic”, a menționat locuitorul satului Sturzovca, Glodeni, Vasili Melnic.

Vasilina povesteşte că pentru soțul ei a renunțat la visele sale. Ea îşi dorea să devină profesoară, doar că nu a avut curajul se le reproșeze părinților, care au decis că ea trebuie să se căsătorească.

„Eu învățam la școală.Chiar din școală m-a luat. Dar părinții au decis ca să las școala și să mă mărit, așa era pe timpuri. Așa a fost și în cazul meu. El deja era matur”, a povestit locuitoarea satului Sturzovca, Glodeni, Vasilina Melnic.

Soții spun că secretul fericirii în familia lor a fost respectul şi înţelegerea. Ei au îndurat multe lucruri împreună, dar niciodată nu s-au lăsat bătuți.

„Au fost și momente grele, dar niciodată nu a fost așa că să ajungem pe la poliție, pe la primărie, cum se duceau alții. Chiar dacă ne certam, ne împăcam repede. Ea tot timpul m-a stimat, a avut grijă de mine, mi-a fost alături”, a mărturisit  locuitoarea satului Sturzovca, Glodeni, Vasilina Melnic.

Copiii și nepoții spun că cei doi sunt pentru ei un exemplu de urmat.

„Tata când venea acasă de la muncă, niciodată nu venea cu mâinele goale. Mereu ne mere, pepeni verzi, struguri, sau culegea ciuperci, pescuia”, a afirmat fiul celor doi soți, Vasili Melnic.

„Relația lor pentru noi e un exemplu. 70 de ani trăiți împreună. Venim la ei după sfaturi, învățăm de la ei cum să rezolvăm conflictele noastre în familie”, a spus nepoata celor doi soți, Natalia Ciornîi.

Vasili și Vasilina Melnic au trei copii, şapte nepoți şi 12 strănepoți.

Foto: abc.net.au

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
    5
    Shares