80 de cercetători din Moldova, care şi-au demonstrat notorietatea în domeniile lor de activitate, au fost premiaţi de Ziua Internaţională a Ştiinţei

80 de cercetători din Moldova, care şi-au demonstrat notorietatea în domeniile lor de activitate, au fost premiaţi de Ziua Internaţională a Ştiinţei

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Savanţii noştri, apreciaţi peste hotare, au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii dedicată Zilei Internaţionale a Ştiinţei. Este vorba de 80 de cercetători, care şi-au demonstrat notorietatea în domeniile lor de activitate.

Chiar dacă cei de la comitetul Nobil nu ştiu multe despre savanţii moldoveni, ţara noastră are cercetători apreciaţi în Europa sau chiar şi peste ocean. Academicianul Mihai Macovei a dedicat un sfert de secol fizicii cuantice, fapt pentru care a şi fost apreciat.

„Publicăm foarte bine în reviste internaţionale de prestigiu, ce ţine de Statele Unite de exemplu, sau publicaţii în revistele europene”, a afirmat doctorul habilitat în ştiinţe fizico-matematice, Mihai Macovei.

Iar Victor Juc este apreciat pentru diverse cercetări în domeniul integrării europene.

„M-am consacrat acestei activităţi, care poate nu aduce mulţi lauri, nu aduce practic bani. Sunt satisfăcut că am posibilitatea să văd că se fac referinţă la lucrările mele, inclusiv de cercetători ştiinţifici din Statele Unite, din Spania, din Italia, ceea ce este de o onoare”, a comunicat doctorul habilitat în ştiinţe politice, Victor Juc.

De Ziua Internaţională a Ştiinţei comunitatea ştiinţifică din ţara noastră a fost felicitată de ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

„Îmi permiteţi să vă felicit cordial şi din tot sufletul şi să vă doresc un lucru care mi-l doresc şi mie foarte mult, optimism şi curaj şi determinare să munciţi în continuare”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

Premianţii spun că aceste diplome îi motivează să muncească în continuare.

„Aprecierea motivează pe viitor cu siguranţă”.

„Această diplomă este o confirmare a faptului că cercetarea mea merge în direcţia corectă”.

Ziua Internaţională a Ştiinţei este marcată anual, pe 10 noiembrie.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •