A dispărut, din nou, hrișca din magazine! Se întâmplă după ce Federația Rusă ar fi oprit exporturile

A dispărut, din nou, hrișca din magazine! Se întâmplă după ce Federația Rusă ar fi oprit exporturile

Hrișca, unul dintre cele mai populare produse alimentare din Moldova, a dispărut din mai multe unităţi comerciale. Cauza ar putea fi decizia Rusiei, principalul furnizor de hrişcă pentru Moldova, care a stopat exportul.

Am mers cu o cameră ascunsă la trei cele mai mari supermarketuri din Chișinău. În primul, un vânzător ne-a spus că hrișcă nu mai este de câteva săptămâni.

„Nu. Nici nu avem. Nu. Aşteptăm să ne aducă, demult am dat comandă, da. A rămas doar aşa verde. Demult nu-i şi nu ştiu de ce.”

Nu am găsit hrișcă nici la unul dintre cele mai mari magazine din sectorul Buiucani.

„- Ana, da hrișcă nu este?
– Nu-i.”

Totuși, într-un supermarket de pe strada Decebal din sectorul Botanica, am găsit hrişcă, ce-i drept, la preţ exagerat.

„Hrișcă la prețul de 43 de lei și 88 de bani. Alături vedem raftul gol. Prețul de 22 de lei și 19 bani. Practic de două ori mai ieftin, însă hrișcă nu este. Stocul este limitat, doar câteva pachete.”

Unii cumpărătorii ne-au spus că au observat de mai mult timp că nu este hrişcă în vânzare.

„- Hrișca demult s-a terminat. Dar nu cred că este o problemă. Oare nu putem noi semăna sau importa?
– Ați observat, totuși, că ea lipsește?
– Da, demult, de vreo trei luni.””

„Cineva câștigă bani pe seama acestui fapt. Aici, de exemplu, nu este hrișcă, dar la un alt magazin este, însă acolo este mai scumpă.”

Am luat legătura cu unul dintre cei mai mari importatori de crupe din Moldova, însă acesta a refuzat să îl filmăm pentru un interviu, dar la telefon ne-a mărturisit că nu mai are de unde livra produsul, deoarece Federația Rusă a interzis exporturile. Acest lucru ne-a fost confirmat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care a explicat că, în data de 5 iunie, Rusia a limitat exportul de hrișcă, iar restricția este valabilă până la sfârșitul acestei veri. Un alt motiv, care ar fi determinat reducerea importului de hrișcă ar fi scumpirea acestui produs în Ucraina. Aproape 85 la sută din hrișca de pe rafturile magazinelor din Moldova, este adusă din cele două state: Ucraina şi Rusia. În primele şapte luni ale acestui an, în țara noastră au fost importate peste 2 mii 600 de tone de hrișcă, mai puţin cu aproximativ 500 de tone decât în aceeași perioadă a anului trecut. Iar statistica anului 2020 arată că fermierii moldoveni nu au semănat niciun hectar de hrișcă alimentară.

..