Accident grav pe podul de la Bucovăţ. Trei oameni au ajuns la spital

Accident grav pe podul de la Bucovăţ. Trei oameni au ajuns la spital

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Trei oameni au ajuns la Spitalul raional Străşeni în urma unui accident de pe podul din satul Bucovăţ. Coliziunea a avut loc în această după amiază şi, potrivit poliţiei, a fost provocată de un şofer, în vârstă de 37 de ani, care a ieşit la depăşire fără să se asigure. Atunci a şi lovit frontal un alt automobil de model Fiat. Lovitura a fost atât de puternică încât Fiat-ul s-a proiectat într-un microbuz.

Oamenii legii au stabilit că în automobilul accidentat se aflau doi fraţi, în vârstă de 28 şi, respectiv, 25 de ani. Ei au fost internaţi la Spitalul din Străşeni, cu fracturi. Bărbatul care a provocat accidentul, la fel, a suferit fracturi. Singurul care a scăpat nevătămat este şoferul microbuzului, în vârstă de 74 de ani. În urma acestui caz a fost pornit un proces penal.

Şoferul care va fi găsit vinovat riscă până la trei ani de închisoare, amendă de până la 32.500 de lei sau privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la doi ani.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •