Activistul Alexei Navalnîi a fost încătușat imediat la revenirea sa în Rusia, chiar pe un aeroport din Moscova

Activistul Alexei Navalnîi a fost încătușat imediat la revenirea sa în Rusia, chiar pe un aeroport din Moscova

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Activistul rus Alexei Navalnîi, criticul Nr.1 al preşedintelui Putin, a fost arestat aseară pentru 30 de zile pe aeroportul Şeremetievo.
Potrivit Serviciului Federal al Penitenciarelor, activistul a fost reţinut pentru ne-respectarea unei sentinţe de condamnare, în care a fost acuzat de delapidare.
Purtătorul de cuvânt al activistului a calificat reţinerea drept o parodie.

De la Aeroport până la secţia de poliţie, activistul a fost dus fără avocat.

„- Nu voi spune nimic în lipsa unui avocat.
– Este clar, Alexei Anatolievici, veți merge cu mine până când circumstanțele vor fi clarificate.
– Bineînţeles ca voi merge. Pa.
– Deci, peste tot scrii, că ceri prezența mea. Sunt aici deocamdată.”

Procesul în care s-a decis arestarea lui Navalnîi pentru 30 de zile nu a avut loc într-o sală de judecată, dar în clădirea Direcţiei Afaceri Interne din Himki, afirmă activistul. Despre proces nu a ştiut nici el, nici avocatul său.

„Eu nu înțeleg ce se întâmplă. Acum un minut am fost scos din celulă ca să mă întâlnesc cu avocații. Am venit aici, unde se desfășoară ședința judecătoriei din Himki. Niște oameni mă filmează, alte persoane stau în sală – totul se numește: ședință deschisă a instanței din Himki care examinează problema arestării mele la cererea șefului poliției. De ce ședința de judecată are loc la secția de poliție? Nu înţeleg!”

Navalnii a anunţat că va contesta arestul său.

„Am văzut multă bătaie de joc în instanţe, dar acum se pare că acest bunic în buncăr este atât de speriat încât a distrus demonstrativ toate normele legale şi le-a aruncat la gunoi. Ceea ce se întâmplă aici este imposibil. Este o ilegalitate la cel mai înalt nivel”

Mandatul de arestare pe numele lui Alexei Navalnîi urmează să expire în 15 februarie. În data de 29 ianuarie, magistraţii vor decide dacă îi vor schimba sentinţa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare în una cu executare.

Avionul cu care s-a întors Alexei Navalnîi din Germania urma să aterizeze duminică pe aeroportul Vnukovo, acolo unde era aşteptat de susţinători. Pilotul a anunţat însă că, din motive tehnice, acest lucru este imposibil, aşa că aparatul de zbor a aterizat pe Șeremetievo. Aproximativ 70 simpatizanţi au fost şi ei reţinuţi.

– De ce mă rețineți? Stăteam fără să facem ceva. Eram la cafenea.
– De ce mă rețineți?

Reţinerea lui Navalnîi a fost condamnată de liderii UE, care au cerut autorităților ruse să-l elibereze imediat pe politician. Țările baltice propun să fie aplicate sancțiuni împotriva Moscovei dacă opoziționistul nu va fi eliberat în viitorul apropiat. Secretarul de stat american, Mike Pompeo, de asemenea a vorbit despre necesitatea eliberării imediate a lui Navalnîi. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că prin astfel de comentarii, Occidentul încearcă să distragă atenţia oamenilor de la alte probleme.

„Cazului cu Navalnîi i-a fost atribuit o conotație de politică externă, aș spune în mod artificial, și complet neîntemeiat. Tot ceea ce i se întâmplă lui Navalnîi în legătură cu întoarcerea și reținerea sa ține de competența instituţiilor de aplicare a legii.”

Lavrov a mai declarat că până în prezent, Rusia nu a primit din Germania dovezi ale otrăvirii lui Alexei Navalnîi.
Săptămâna trecută, Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a dat pe Navalnîi în căutare. Acest lucru a devenit cunoscut imediat după ce opoziționistul a anunțat că se întoarce în Rusia. Din august 2020, liderul opoziției urma un tratament în Germania. Acesta a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok. Uniunea Europeană acuză Rusia pentru producerea incidentului, însă Kremlinul neagă toate acuzațiile.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..