Copii fără copilărie. Doi fraţi de patru şi şase ani, dintr-o comună din municipiul Chişinău, şi-au luat viaţa în piept şi trăiesc cu grijile unor maturi

Copii fără copilărie. Doi fraţi de patru şi şase ani, dintr-o comună din municipiul Chişinău, şi-au luat viaţa în piept şi trăiesc cu grijile unor maturi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Doi fraţi, cu vârsta de patru şi şase ani, dintr-o comună din municipiul Chişinău, şi-au luat viaţa în piept şi trăiesc cu grijile unor maturi. Micuţii au fost părăsiţi de mamă, iar tatăl lor munceşte la Chişinău. Aşa că majoritatea timpului o petrec în doi. Tot ei îşi pregătesc de mâncare, spală şi fac curăţenie. Cazul a intrat însă şi în atenţia poliţiei, după ce, unul dintre copii a fost surprins jucându-se cu o armă pneumatică, lucru care s-a întâmplat chiar în timp ce era realizat reportajul.

Cei doi fraţi i-am cunoscut în timp ce preotul din sat împărţea daruri de Paşte pentru familiile nevoiaşe. Imaginea pe care am văzut-o, a fost una copleşitoare – ambii trebăluiau prin ogradă – unul mătura, altul lua hainele de pe sfoară, munceau ca doi maturi.

Casa în care îşi trăiesc copilăria cei doi fraţi, de departe nu e de poveste. Chiar şi aşa, altele le sunt visele…

„Vrem o mamă bună, să aibă grijă de noi. Nu, nu a fost, nici măcar nu a sunat”.

„Îmi doresc o mamă, dar tata o să ne aducă o mamă bună. Să stea cu noi”.

Tatăl celor doi copii munceşte la Chişinău, după ce mama i-a lăsat. Aşa că întreaga gospodărie stă pe umerii lor firavi.

„Fac cartofi prăjiţi şi ouă. Îl chem la masă pe fratele meu şi mâncăm împreună. El mă ajută doar când măturăm”.

Tatăl celor doi băieţi a refuzat să vorbească în faţa camerei de luat vederi. Dar ne-a asigurat, la telefon, că, atunci când el nu este acasă, copiii sunt supravegheaţi de către nişte rude.

„Eu dimineaţa mă duc şi seara vin. Pot să vin şi pe parcursul zilei de câteva ori acasă, adică nu am un lucru stabil”, a spus tatăl copiilor .

Asistenta socială din sat spune însă că băieţii rămân deseori singuri, dar nu vede o problemă în asta.

„Copiii sunt bine instruiţi şi ţin sub control bine toate lucrurile. Ţinând cont de faptul că trăiesc fără mamă, ei au grijă de ei singuri”, a afirmat asistenta socială, Inga Prohor.

În timp ce vorbeam cu asistenta socială din sat, băiatul mai mic a fost surpins cum se juca cu o armă pneumatică, pe care tatăl său o deţine ilegal. Oamenii legii au venit şi au ridicat-o.

„Mie cineva mi-a dat-o, dar ea nu lucrează. Am vrut s-o fac, dar n-am mai făcut-o”, a povestit tatăl copiilor .

Pentru faptul că deţinea ilegal o armă şi că a pus viaţa copiilor în pericol, bărbatul riscă o amendă. Avocatului poporului pentru drepturile copilului declară că cei doi fraţi se află într-o situaţie de risc, iar asistenta socială şi tatăl ar putea fi traşi la răspundere.

„Situaţia copiilor trebuie să fie examinată de către o comisie interdisciplinară de la Autoritatea tutelară pentru a vedea care este posibilitatea de a ameliora, este anormal ca nişte copii cu aşa vârste să crească şi să fie singuri fără supraveghetor”, a comunicat avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •