Agricultorii îşi vor putea iriga terenurile cu apa din lacuri şi râuri fără restricţii

Agricultorii îşi vor putea iriga terenurile cu apa din lacuri şi râuri fără restricţii

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Agricultorii îşi vor putea iriga terenurile cu apa din lacuri şi râuri fără restricţii. Aceștia vor avea dreptul să amplaseze prize de apă în apropierea bazinelor acvatice. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, miercuri, de Guvern. Documentul prevede şi sancționarea proprietarilor de lacuri care nu vor permite agricultorilor să folosească apa.

„Primăriile dau în arendă lacurile, iar producătorii agricoli nu au acces la lacuri. Proprietarii nu sunt obligați ca să creeze condiții pentru producătorii agricoli pentru irigare. Am propus niște amenzi mai usturătoare, de altfel nu e posibil de influențat”, a comunicat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.

Autorii propun ca cei care vor împiedica accesul agricultorilor la apă pentru irigare să achite o amendă de până la trei mii lei, pentru persoane fizice, și de până la 25 mii lei pentru cele juridice. În același timp, a fost redusă lista actelor necesare pentru obținerea autorizației de irigare. Documentul mai prevede că piscicultorii nu mai au dreptul să sece lacurile pentru a prinde peștele.

Foto: aipa.gov.md

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Leave a Reply