Ajută-l pe Damian să vadă copilăria cu ambii ochi. Familia Manciu a organizat un târg de caritate pentru fiul lor şi alţi copii care au deficienţe de vedere

Ajută-l pe Damian să vadă copilăria cu ambii ochi. Familia Manciu a organizat un târg de caritate pentru fiul lor şi alţi copii care au deficienţe de vedere

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ajută-l pe Damian să vadă copilăria cu ambii ochi. Este rugămintea familiei Manciu, Alexandru şi Olga, care a organizat, astăzi, un târg de caritate într-un local din Capitală. Banii colectaţi vor fi folosiţi pentru o intervenţie chirurgicală a fiului lor, Damian, care, acum un an, a suferit un accident la ochiul stâng. Cu banii rămaşi, familia Manciu va ajuta şi alţi copii care au deficienţe de vedere.

Damian, unul dintre gemenii interpretului Alexandru Manciu şi a soţiei sale, make-up artistei Olga Manciu, are şase ani. Vara trecută, băiatul a suferit un accident la un ochi. Şi, cu toate că medicii au reuşit să i-l salveze, el are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a-şi recupera vederea.

„Va urma un proces destul de lung de lucru pentru că ochişorul care nu vede va trebui reanimat în sensul direct al cuvântului, ne vom învăţa din nou să vedem cu doi ochi. Avem nevoie de o sumă de 2.000 de euro, noi cu soţul o să contribuim şi noi, ne-am gândit că mai mulţi bani să putem oferi altor copii”, a afirmat mama lui Damian, organizatorul, Olga Manciu.

Iniţiativa, care a încolţit în mintea Olgăi, a fost susţinută de către soţul său, Alexandru Manciu.

„Suntem o pereche care ne susţinem în toate ideile care ni le propunem să le facem, de aceea am zis DA, hai să facem. Cea mai mare dorinţă a noastră este să mergem şi să realizăm acea operaţie , să recăpătăm vederea. E plăcut că lumea este receptivă”, a spus tatăl lui Damian, Alexandru Manciu.

La târg, vizitatorii au putut cumpăra haine, încălţăminte, bijuterii, dar şi cărţi pentru copii, toate la preţuri accesibile.

„Am venit să cumpăr pentru copil, dar am găsit la fel o geacă de blugi frumoasă. Vreau să ajut copilaşii”.

„Am venit cu fetiţa mea, s-a ales câte ceva, sper să contribuim şi noi cu ce putem”.

„Am venit la târg pentru că o cunosc pe Olga şi am zis că trebuie să susţinem acţiunea”.

Foto: Freepik

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •