Andi Cristea: Partidul Socialiștilor şi liderul informal al acestuia, Igor Dodon, ar putea destabiliza oricând situația în țara noastră

Andi Cristea: Partidul Socialiștilor şi liderul informal al acestuia, Igor Dodon, ar putea destabiliza oricând situația în țara noastră

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Partidul Socialiștilor şi liderul informal al acestuia, Igor Dodon, ar putea destabiliza oricând situația în țara noastră. Asta pentru că sunt susținuți de Kremlin și au o putere de șantaj foare mare. Opinia a fost exprimată de europarlamentarul român Andi Cristea pentru Radio Europa Liberă.

„Ei pot oricând destabiliza Moldova și pot chema întăriri dinspre Moscova. Putem vedea o criză în fiecare săptămână în Republica Moldova, în funcție de interesele socialiștilor și, evident, ale celor care-i controlează pe socialiști”, a declarat europarlamentarul din partea României, Andi Cristea.

Andi Cristea a mai declarat că este îngrijorat de faptul că după publicarea filmulețelor în care președintele Igor Dodon recunoaște că a luat bani de la ruși, Maia Sandu și Andrei Năstase nu au reacționat în niciun fel.

„Gândiți-vă unde se va ajunge dacă socialiștii vor avea control peste instituțiile esențiale din zona de securitate. Și aici aș vrea să parafrazez un analist politic român, care are multă substanță în întrebarea retorică: „Maia, de ce? De ce ai făcut asta”, a spus europarlamentarul din partea României, Andi Cristea.

Socialiştii din Alianța lui Kozak PSRM-ACUM vor să controleze Ministerul Apărării şi pretind funcţia de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Formaţiunea îşi mai doreşte ca Serviciul de Informaţii şi Securitate să ajungă în subordinea lui Igor Dodon.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •