Aproape 17 mii de moldoveni s-au vindecat definitiv de hepatita B, C şi D, datorită medicamentelor de ultimă generaţie

Aproape 17 mii de moldoveni s-au vindecat definitiv de hepatita B, C şi D, datorită medicamentelor de ultimă generaţie

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Medicamentele de ultimă generaţie au ajutat aproape 17 mii de moldoveni să se vindece definitiv de hepatita B, C şi D. S-a întâmplat în ultimii trei ani, iar pacienţii beneficiază de medicamente gratuite, oferite de Programul Naţional de Combatere a Hepatitei. În prezent, peste două mii de oameni urmează tratament antiviral.

Ruslan Poverga are 43 de ani şi este unul dintre beneficiarii tratamentului gratuit contra hepatitei C. Timp de 18 ani a luptat cu boala, însă niciun medicament nu a avut efectul scontat.

„Nu este uşor să trăieşti cu hepatită. Maladia este numită şi „moartea blândă”, a povestit fostul pacient, Ruslan Poverga.

În 2017, Ruslan a trecut la o nouă metodă de tratament. Aceasta a durat trei luni.

„Din fericire, astăzi sunt metode de tratare a hepatitei. Acum doi ani am beneficiat şi eu de această posibilitate. La finalul tratamentului, simţi că trăieşti fără povara hepatitei, care te face să te simţi mereu obosit. Acum, Moldova cumpără preparare foarte eficiente”, a menţionat fostul pacient, Ruslan Poverga.

Potrivit doctorilor, medicamentele de ultimă generaţie asigură vindecarea aproape în totalitate. Tratamentul durează în medie trei luni şi poate varia în funcţie de tipul virusului.

„Dacă a venit la timp, numaidecât, obligatoriu se tratează în spital. La sfârşit se dă şi tratament antiviral, depinde de care hepatită. În trei luni să fii sănătos de aşa un virus puternic este o minune în medicină”, a comunicat şefa de secţie la Spitalul Toma Ciorbă, Galina Chiriacov.

Programul Naţional de Combatere a Hepatitei a fost lansat în anul 2016 şi este finanţat din bugetul de stat. Beneficiarii trebuie să meargă la medicul infecţionist din raion şi să facă investigaţiile necesare. Rezultatele vor fi trimise la Ministerul Sănătăţii, iar pacientul va primi medicamentele necesare.

Anul trecut, 4.000 de persoane s-au tratat de hepatita virală B, C și D.

Foto: Doc.ro

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •