Artista plastică Valentina Rusu-Ciobanu, condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Artista plastică Valentina Rusu-Ciobanu, condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Zi de doliu Naţional în Republica Moldova! Marea pictoriţă Valentina Rusu-Ciobanu a fost astăzi condusă pe ultimul drum
de rude, prieteni, oameni de cultură, politicieni şi toţi cei care i-au admirat operele. Înainte de a ajunge la Cimitirul Cimitirul Central de pe strada Armenească, acolo unde a fost înmormântată artista, cortegiul funerar a făcut un popas la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Oamenii i-au adus un ultim omagiu şi au menţionat că operele pictoriţei reprezintă o valoare inestimabilă pentru patrimoniul cultural al ţării noastre.

După slujba de pomenire de la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”, cortegiul funerar s-a îndreptat spre monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, acolo unde au fost expuse mai multe picturi realizate de Valentina Rusu-Ciobanu.

La ceremonia funerară au venit mai mulţi oficiali, care i-au adus un ultim omagiu pictoriţei.

„O personalitate inegalabilă în istoria culturii naţionale. Zbor lin stimată doamnă, Valentina Rusu-Ciobanu. Noi rămânem trişti şi umili în faţa talentului dumneavoastră.”

Directorul Muzeului Naţional de Artă afirmă că Valentina Rusu-Ciobanu este unul dintre ultimii artişti formaţi în perioada interbelică, iar operele ei vor fi valorificate şi în continuare în cadrul expozițiilor.

„Este o mare pierdere. chiar dacă dânsa în ultimii ani s-a retras din spaţiul public, ea mereu era prezentă şi va rămâne în inimile noastre prezentă. Ea a influenţat demersul artistic şi peisajul creator de la noi, de aceea va trebui să facem tot ce este posibil ca să o punem în valoare.”

Sicriul cu corpul neînsufleţit al pictoriţei a fost dus ulterior la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Capitală, acolo unde marea artistă a fost înmormântată. Cei care au cunoscut-o pe Valentina Rusu-Ciobanu spun că profunzimea operei sale rămâne încă a fi descoperită de generaţiile următoare.

„E o pierdere mare pentru ţara noastră, pentru Republica noastră. Ea a fost martor ocular la foarte multe evenimente şi foarte multe tragedii şi istorii. Valentina Rusu Ciobanu a fost un tandem extraordinar.”

„Va rămâne în memorie ca o culoare frumoasă plină de lumină, plină de încărcătură a vieţii, ca iarba prin asfalt .”

Valentina Rusu-Ciobanu a încetat din viaţă în data de 1 noiembrie, la vârsta de 101 ani.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..