Astăzi CEC va aproba rezultatele finale ale alegerilor parlamentare şi cele ale referendumului consultativ

Astăzi CEC va aproba rezultatele finale ale alegerilor parlamentare şi cele ale referendumului consultativ

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare şi cele ale referendumului consultativ vor fi aprobate, astăzi, de Comisia Electorală Centrală. Ședința autorității electorale centrale va începe la ora 16:00. Ulterior, datele vor fi trimise la Curtea Constituţională.

În termen de cinci zile după primirea actelor de la CEC, sau până pe data de 9 martie, magistraţii Curtei Constituţionale vor trebui să confirme sau să infirme legalitatea alegerilor şi să valideze mandatele noilor deputaţi. Acest lucru nu va avea loc însă înainte de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse de concurenţi electorali.

Potrivit rezultatelor preliminare, la alegerile parlamentare din 24 februarie, PSRM a obţinut cel mai mare număr de mandate, 35 la număr. Formaţiunea este urmată de PDM, cu 30 de mandate. Blocul PAS-PPDA va avea 26 de locuri în viitorul Parlament, iar Partidul Şor – şapte. Trei fotolii din Legislativ vor fi ocupate de parlamentari independenți.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •