Atenție! Expiră termenul pentru plata impozitului pe imobil şi al celui funciar fără penalitate

Atenție! Expiră termenul pentru plata impozitului pe imobil şi al celui funciar fără penalitate

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mâine expiră termenul pentru plata impozitului pe imobil şi al celui funciar fără penalitate. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, 80 la sută dintre contribuabili au achitat taxa cu o reducere de 15 procente din cost. Se pare că este ultima dată când moldovenii pot beneficia de această facilitate. În planul de acţiuni al Guvernului pentru 2019-2020 este prevăzut excluderea acestei reduceri.

Vera Tofilat, o locuitoare a comunei Bobeica, din raionul Hânceşti, este printre moldovenii care au plătit impozitul funciar până în data de 30 iunie. Astfel, femeia a beneficiat şi de o reducere de 15 la sută.

„Cu o pensie de o mie şi ceva de lei, 20 de lei şi asta tot e în plus. Ne ajunge să luăm o săptămână pâine”, a spus locuitoarea comunei Bobeica, Vera Tofilat.

Mai mulţi locuitori ai comunei Bobeica s-au arătat indignaţi de intenţia autorităţilor de a le retrage aceste facilităţi.

„Noi ne ducem repede şi plătim, 15 lei pentru noi înseamnă mult”.

„Dacă nu achiţi, vine, te amendează”.

Primarul comunei spune că majoritatea oamenilor din sat se străduiau să achite impozitele până în 30 iunie, pentru a putea beneficia de reducerea de 15 la sută.

„Vreau să vă zic că practic, mai bine de 50 de procente s-au folosit de aceste privilegii şi au achitat în termen, cu reducere”, a menționat primarul comunei Bobeica, Lilian Musteaţă.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Fiscal de Stat, termenul limită de achitare a celor două impozite, fără penalităţi, expiră mâine, 15 august.

„Serviciul Fiscal de Stat vine cu o recomandare către toţi cetăţenii care au de achitat aceste impozite să îşi onoreze obligaţiunea, astfel evitând amenzi şi penalităţi”, a afirmat ofiţerul de presă la Serviciul Fiscal de Stat, Olga Baciu.

De anul viitor însă, Guvernul vrea să introducă un singur termen de achitare a impozitelor – 30 septembrie. Iar contribuabilii nu vor beneficia de scutirea de 15 la sută pentru achitarea taxelor înainte de termen.

Iniţiativa nu este văzută cu ochi buni de către unii experţi economici.

„Pensionarii şi cetăţenii de vârsta a treia, deoarece în mare măsură ei sunt deținătorii de imobile şi care valorificau aceste înlesniri. Cred că este o iniţiativă nocivă”, a menționat expertul economic, Victor Gurău.

Alţi experţi, însă, laudă iniţiativa Ministerului de Finanţe.

„Prin excluderea acestei reducere, Ministerul Finanţelor face un act de justiţie şi corectează situaţia în acest sens. Sigur, va fi şi un efect asupra consumatorului care va achita un impozit mai mare, dar impozitul pe imobil în Republica Moldova oricum sunt nu foarte mari”, a spus expertul economic, Viorel Gîrbu.

Am încercat să luăm o reacţie de la reprezentanţii Ministerului Finanţelor, însă purtătorul de cuvânt al instituţiei nu ne-a răspuns la telefon.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •