Au fost desemnaţi laureaţii Premiului Naţional pentru acest an. Opt personalităţi notorii vor beneficia de 100 de mii de lei

Au fost desemnaţi laureaţii Premiului Naţional pentru acest an. Opt personalităţi notorii vor beneficia de 100 de mii de lei

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Concursul pentru decernarea premiului a inclus trei secţiuni.

La categoria cultură şi artă au fost desemnaţi dirijorul, compozitorul şi folcloristul Dumitru Blajinu, pictorul Tudor Zbârnea, profesoara de muzică Galina Buinovschi şi actorul de teatru şi cinema Vitalie Rusu.

Trei premii vor fi acordate la categoria ştiinţă şi tehnologii. Ele urmează să fie oferite doctorului în istorie Sergiu Musteaţă, doctorului habilitat în medicină Petru Stratulat, dar şi doctorului habilitat în biologie Ştefan Ţurcanu.

Totodată, un premiu va fi înmânat la categoria sport. Deţinătorul acestui este, antrenorului principal de lupte libere Nicolae Oriol.

Premianţii au fost aleşi din 25 de candidați. Trei dintre aceștia au fost respinși de Comisie, iar doi s-au retras. Înmânarea premiilor va avea loc în data de 26 august, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, în cadrul festivităţii dedicate Zilei Independenţei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply