Bătaie în biserica de la Răzeni. Mai mulți enoriași l-au scos cu forța pe un preot chiar din altarul bisericii

Bătaie în biserica de la Răzeni. Mai mulți enoriași l-au scos cu forța pe un preot chiar din altarul bisericii

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Preotul bisericii ”Sfantul Nicolae”din satul Rezeni, raionul Ialoveni, a fost scos cu forta din altar de mai multi enoriasi.
Incidentul are la baza testamentul fostului paroh al bisericii,conform caruia, acesta a lasat drept mostenire biserica din localitate, surorii sale.
Actualul paroh, care este şi fiul preotului decedat, susţine că actul este ilegal, deoarece biserica a fost construită din banii localnicilor şi nu poate fi proprietate privată.

Din imaginile care au ajuns pe reţelele de socializare se vede cum preotul este scos din altar şi înconjurat de mai mulţi enoriaşi.

Potrivit poliţiei, motivul scandalului ar fi un conflict de familie. Mai exact, după moartea fostului paroh al bisericii din Răzeni, Mitropolia Basarabiei, în gestiunea căreia se află lăcaşul sfânt, l-a numit paroh al bisericii ,,Sfântul Nicolae” pe fiul preotului decedat. Însă, surpriză, fostul paroh ar fi lăsat un testament în care, potrivit feciorului acestuia, îi lasă moştenire biserica surorii sale, o femeie de 45 de ani. Noul paroh a reuşit să oficieze câteva slujbe, însă, în urma unui conflict cu mătuşa sa, care potrivit lui i-ar fi cerut bani pentru fiecare slujbă oficiată, i-a interzis să intre în biserică. Femeia cere ca preotul să fie schimbat. Potrivit poliţiei, în data de 26 august, aceasta ar fi mers la Mitropolia Basarabiei şi ar fi înapoiat „ANTIMISUL” – o bucată de pânză care atestă dreptul preotului de a oficia liturghii. Ea le-a spus că se dezice de Mitropolia Basarabiei și că la biserică va sluji alt preot din cadrul Mitropoliei Moldovei. Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei nu au fost de găsit până la această oră pentru a confirma sau infirma informaţia. Primarul comunei Răzeni, Ion Creţu spune că se află în concediu şi că nu ştie nimic despre conflictul de la biserica din localitate. L-am sunat şi pe preotul din localitate, care ne-a spus că în această seară se va întâlni la biserică cu mai mulţi enoriaşi şi va oferi mai multe detalii. Incidentul este cercetat de poliţie.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..