Blocul din oraşul Cantemir, care a fost distrus în 2015 de o explozie puternică, va fi renovat

Blocul din oraşul Cantemir, care a fost distrus în 2015 de o explozie puternică, va fi renovat

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Blocul din oraşul Cantemir, care a fost distrus, în 2015, de o explozie puternică, va fi renovat. Investiţia se ridică la patru milioane de lei, iar Consiliul Raional a găsit deja surse de finanţare. Cele zece apartamente le vor fi oferite tinerilor specialişti, care vor veni să muncească în localitate.

Aşa arată, la doi ani de la deflagraţie, apartamentele din blocul din oraşul Cantemir. În curând însă acestea vor trece printr-o renovare capitală.

„Proiectul prevede consolidarea pereţilor portanţi, începând cu fundaţia şi terminând cu acoperişul, betonaţi, cu armatură, după toate cerinţele tehnice”, a comunicat şeful Direcţiei Construcţii, Consiliul Raional Cantemir, Valeriu Mocanu.

Recent, administraţia publică locală a găsit surse de finanţare, sub formă de credit.

„Graţie unui proiect a băncii de dezvoltare a Consiliului Europei, zilele trecute am aflat că este acceptat proiectul nostru, în care noi venim cu o contribuţie de 45 la sută iniţial şi sursa respectivă este un credit pe 25 de ani”, a menționat preşedintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu.

Apartamentele renovate le vor fi oferite tinerilor specialişti, care vor veni să lucreze în Cantemir.

„Cei care sunt din sfera socială, învăţători, medici, să poată se beneficieze de aceste spaţii de locuinţă, pentru că acest bloc se află tocmai în preajma unei şcoli şi ar fi foarte atractiv ca el să fie repus în circulaţie ca spaţii locuibile”, a afirmat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmâc.

Locuitorii oraşului susţin că, odată renovat, blocul va şterge din memoria oamenilor o amintire urâtă.

„Decât să lase aşa, să se dărâme clădirea. Acum plouă acolo, sunt păsări acolo, cântă cucuvelele”.

În prezent, oraşul duce lipsă de medici şi profesori. Iar din faptul că aceştia vor fi asiguraţi cu o locuinţă în blocul renovat, va avea de câştigat întreaga comunitate.

„Profesori, trebuie la copii. Medici nu prea sunt. Trebuie să repare, nu să stea stricat că cresc copiii, viitorul”.

„Trăiesc prin chirie, n-au cu ce cumpăra un apartament, numai dacă să se ducă peste hotare”.

„Sperăm că o să fie reparat, să aibă tinerii specialişti unde locui”.

În luna mai a anului 2015, la etajul patru al blocului a avut loc o explozie, cauzată de o scurgere de gaze. Un om a murit, iar zece apartamente au fost grav avariate. Atunci, Guvernul a alocat şase milioane de lei, pentru ca cele zece familii să-şi poată cumpăra alte locuinţe.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •