Boris Gîlca, în cadrul emisiunii Tema Zilei: Până la sfârșitul anului, vor crește salariile asistentelor medicale și a infirmierelor

Boris Gîlca, în cadrul emisiunii Tema Zilei: Până la sfârșitul anului, vor crește salariile asistentelor medicale și a infirmierelor

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Până la sfârșitul anului, vor crește salariile asistentelor medicale și a infirmierelor, iar majorarea lefurilor în sectorul medical va continua. Declarația a fost făcută de către secretarul general de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Boris Gîlca, în cadrul emisiunii Tema Zilei de la Canal 2. Potrivit oficialului, în acest an, va urma a doua etapă a reformei salarizării, iar lefurile vor crește gradual.

„Înțelegem că poate asistentele astăzi rămân încă destul de vulnerabile la creșterea salariului, dar noi avem această prioritate pentru ele și pentru anul viitor”, a afirmat secretarul general de stat, Ministerul Sănătății, Boris Gîlca.

Secretarul general de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Boris Gîlca, a menționat că asistentele medicale urmează să fie instruite ca să le poată fi majorate salariile conform performanțelor.

„Ne-am propus și faptul ca să le încadrăm în cursul de educație medicală, anume de îngrijiri, în așa fel ca ele să dețină o competență documentată și la fel și pentru medici, și pentru asistente, vor fi prezenți și acei indicatori de performanță”, a comunicat secretarul general de stat, Ministerul Sănătății, Boris Gîlca.

În urma Reformei Salarizării, lefurile medicilor și a personalului medical au crescut cu 20 și, respectiv, 10 la sută.

Foto: canal2.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •