Cadouri originale de Ziua Îndrăgostiţilor, expuse în cadrul unui târg dedicat sărbătorii din 14 februarie

Cadouri originale de Ziua Îndrăgostiţilor, expuse în cadrul unui târg dedicat sărbătorii din 14 februarie

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cei care sunt în căutarea unui cadou de Ziua Îndrăgostiţilor au avut de unde alege astăzi, la un târg dedicat sărbătorii din 14 februarie. De la turte dulci, jucării, bijuterii şi veselă hand made, vânzătorii au încercat să ademenească lumea cu preţuri pentru toate buzunarele. Iar o pereche de înamoraţi şi-au jurat căsnicie fericită, ce-i drept, pentru 24 de ore.

Exemplul acestui cuplu a fost urmat şi de alte perechi dornice de a-şi uni destinele pentru o zi. Iarmarocul a adunat o sumedenie de vânzători şi cumpărători.

Nici dulciurile nu au lipsit de la târg, iar cele de casă chiar au fost solicitate.

„Eu am venit cu turte dulce, totul este comestibil, la fel cu zefire, cu macarons, cei mai gustoși. Preţurile încep de la 15 lei iar pentru cumpărători fideli avem şi reduceri bune”, a spus cofetarul, Tatiana.

Iar această tânără, ajutată de câţiva voluntari, a venit cu veselă hand made, genţi eco pictate şi cu mai multe cărţi poştale originale. Toate cu aceeaşi tematică, a dragostei.

„Preţurile pentru veselă încep de la 60 până la 100, bijuteriile de la 20 de lei în sus, hainele de la 50 de lei în sus”, a menționat participanta, Inga.

Special pentru îndrăgostiţi a fost organizat şi un master class.

„E un cadou frumos şi ne-am gândit să-i învăţăm pe fiecare de la mic la mare cum să împletească frumos. Am pregătit de acasa tăblițele cu cuiele şi nişte aţă”, a afirmat creatoarea, Cătălina.

Intrarea la iarmaroc a costat 50 de lei.

Foto: Лайфхакер

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •