Caravana PDM a ajuns la Hînceşti. Oamenii, mulţumiţi de proiectele implementate în localitate: „În ultimii trei ani s-au schimbat foarte multe, condiţiile sunt bune”

Caravana PDM a ajuns la Hînceşti. Oamenii, mulţumiţi de proiectele implementate în localitate: „În ultimii trei ani s-au schimbat foarte multe, condiţiile sunt bune”

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Prima oprire, candidaţii au făcut-o la o fabrică de confecţii din oraşul Hînceşti, unde lucrează peste 150 de femei. Candidaţii PDM le-au vorbit angajatelor despre programele sociale, iniţiate de guvern.

„În baza programului Prima Casă, tinerele familii au ocazia cu ajutorul statului, dar tânăr potrivit legii respective, poţi să fii până la 45 de ani, au posibilitatea să cumpere o locuinţă. Sau de exemplu mamele care urmează să nască vor avea indemnizaţii mai mari. Şi indemnizaţia la naşterea copilului a crescut în ultimii doi ani de la trei mii până la şase mii şi ne propunem să o majorăm până la zece mii de lei”, a declarat Andrian Candu, vicepreşedintele PDM.

„În ultimii trei ani s-au schimbat foarte multe, condiţiile sunt bune. S-a văzut că de când au venit ei la putere sunt schimbări în ţara noastră şi cred că schimbări o să fie mai bune”, a spus Liliana Cazacu, o angajată.

Unele angajate au venit cu propuneri.

„Ştiţi ce vă rugăm noi în viitor, chiar dacă partidul Democrat o să fie majoritatea la putere, rog ca toate ministere să fie puşi oameni care au profesie pe ministerul dat.”

„Noi când am venit la guvernare, Guvernul în general avea 16 ministere. Nu, ţărişoara asta a noastră mică nu are nevoie de 16 ministere şi noi guvernul l-am scăzut la 9 ministere.  Şi din acei nouă puşi foarte mulţi dintre ei nici nu au legătură cu PD pentru că au fost puşi oameni profesionişti”, a răspuns Andrian Candu.

O altă prioritate a candidaţilor democraţi este să atragă investiţii străine pentru finalizarea lucrărilor de la „Curtea Domnească” din satul Lăpuşna. Pentru a deveni o atracţie turistică, aceasta necesită zece milioane de lei.

„Republica Moldova nu este doar municipiul Chişinău şi atunci când noi vom dezvolta regiunile vom avea o altfel de ţară şi o altfel de dezvoltare”, a declarat Gheorghe Buza, candidat PDM în circumscripţia uninominală nr. 39.

În drum spre alte destinaţii, Andrian Candu i-a întrebat pe oameni dacă au început să beneficieze de unele proiecte implementate de guvernare.

„-S-au majorat salariile de la unu decembrie? -Desigur. -Şi cum? Oamenii sunt mulţumiţi?
-Mulţumim.”

„-Vorbeam despre salarii. S-au majorat? -Da, mulţumim.”

La întâlnirile cu alegătorii, democraţii au fost însoţiţi şi de candidatul din partea PDM, pe circumscripţia nr. 39, care include raionele Leova, Cimișlia şi Hîncești.

„Ne-am străduit de fiecare dată să punem în capul mesei valorile omeneşti. Şi am trăit cu nevoile la toţi cetăţenii din raionul nostru şi atunci când am fost în halat alb şi acum cât am fost preşedinte”, a mai adăugat Gheorghe Buza.

” Pe 24 februarie o să merg prima dată la vot. Aş îndemna şi alţi tineri să se reîntoarcă în MD, pentru că Moldova are viitor ţi pentru că împreună putem contribui la viitorul ei.”

„Sunt oameni de încredere şi sunt oameni care nu vorbesc dar fac fapte”.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •