Cartofii din roada veche s-au scumpit aproape de două ori. Explicația specialiștilor

Cartofii din roada veche s-au scumpit aproape de două ori. Explicația specialiștilor

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După Sărbătorile Pascale, cartofii din roada veche s-au scumpit aproape de două ori şi costă în medie 16 lei kilogramul. Specialiştii afirmă că majorarea preţurilor este cauzată de creşterea preţurilor de import. Vestea bună e că în următoarele săptămâni cartofii se vor ieftini, întrucât şi cei din roada nouă vor fi mai accesibili.

Cei mai ieftini sunt cartofii mai mărunţi. Un kg costă 13 lei. Deşi calitatea acestora lasă de dorit, iar mai mult de jumătate ajung la gunoi, oamenii oricum îi cumpără.

„Eu cumpăr câte două kg. Măcar pe două zile. Vreau să fac un pireu la un copil, şeia, şeia, nimic”.

„Luna trecută au fost mai ieftine şi zece, opt, nouă, dar acuma. Mai bine iai din astea nouă”.

Şi comercianţi se plâng că, din cauza preţurilor mari, în ultimele săptămâni, au scăzut vânzările de cartofi.

„Înainte vindeam cantităţi mai mari, dar acum vreo 200 de kg, aşa”.

Deşi cartofii noi sunt şi mai scumpi, pe unii nu-i sperie preţurile, ce variază între 25 şi 35 de lei pentru un kilogram.

„Eu deam la cei vechi nu mă uit. Eu iau ceva nou când ies. Chiar vrem nişte cartofi cu mărăraş şi o salată proaspătă”.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei producătorilor de cartofi, scumpirea cartofilor din roadă veche este cauzată de faptul că anul trecut, recolta în ţările din care importăm a scăzut considerabil.

„Deci roada a fost cu vreo 30, pe alocuri chiar până la 40, 50 de procente mai mică din cauza secetei, vreo două luni n-a plouat. Deci s-a recoltat mai puţin cartofi. Din această cauză şi cartoful de consum şi cartoful de sămânţă e mai scump”, a afirmat președintele Asociației producătorilor de cartofi, Petru Iliev.

Totodată, specialiştii spun că scumpirea cartofilor se explică prin reducerea suprafeţelor de cultivare a cartofului în ţara noastră şi majorarea importurilor. Ministerul Agriculturii a pregătit anumite modificări în legislaţie, care vor facilita accesul producătorilor la resurele de apă.

„Poate că şi vom trece la accesul la irigare din fântânile arteziene. V-am zis ceea ce ţine de subvenţionare că s-a micşorat acel cuantum al producţiei la hectar, iarăşi care ar facilita accesul la mai mulţi producători. Este vorba de producătorii mai industriali, care utilizează irigarea la cartofi”, a comunicat şeful de secţie Politici în sectorul Vegetal MADRM, Vasile Şarban.

În Republica Moldova, cartoful este importat, în special, din Belarus, Ucraina, Olanda, Germania şi Polonia. Anual, în ţara noastră se produc în jur de 200 de mii de tone de cartofi, consumul însă este de circa 300 de mii de tone. Totuşi, în ultimii ani, moldovenii au început să consume mai puţini cartofi. Anual, fiecare persoană mănâncă 46 de kilograme.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •