A câştigat prima bătălie în lupta cu tumorile

A câştigat prima bătălie în lupta cu tumorile

Distribuie
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    7
    Shares

Acum o lună Canal 2 v-a povestit despre încercarea prin care trece familia celui mai renumit olar din țară. Unicul fiu al meșterului Vasile Gonciari a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer. Starea de sănătate a băiatului se agrava de la o zi la alta, până când copilul a fost răpus la pat. Medicii erau rezervați în privința șanselor lui de viață.

Astăzi, însă, avem motive de bucurie. Vasilică își revine la fel de rapid cum și-a pierdut sănătatea. Mai multe detalii vedeți în reportajul Canal 2 filmat la clinica din Istanbul.

„Acum mă simt normal. Mă bucur de rezultatele care au apărut pentru că am stat două săptămâni paralizat. Deja am o săptămână de când pot să mă mișc un pic. Nu pot să merg, dar măcar atât. O să lupt, o să mă strădui să înving boala tot timpul. Nu mă las bătut”, a afirmat Vasilică Gonciari.

La câteva săptămâni de la internare, medicii le-au dat vestea părinților că organismul băiatului reacționează foarte bine la chimioterapie, iar asta înseamnă că focarele de cancer, cel puțin, nu se mai extind.

După o perioadă de incertitudine, acum mama lui Vasilică poate spune că vede lumina din capătul tunelului.

„Mai avem un drum lung. Suntem abia la început. Mai avem cinci sesiuni de chimioterapie și 30 de radioterapie. Asta fără operație. Nu se știe încă dacă vom avea nevoie de ea. Este o situație dificilă, mai ales din punct de vedere moral. Nu doresc nimănui să aibă parte de o asemenea nenorocite, dar nu ne lăsăm bătuți, credem în Dumnezeu. Noi tot vom pleca acasă sănătoși”, a spus mama lui Vasilică, Angela Gonciari.

Vasilică ne-a spus că își dorește atât de mult să-l luăm acasă, la Hoginești, unde îl așteaptă roata olarului, doar că la ai săi 13 ani boala îl ține țintit la pat.

„Îmi este dor și aș vrea chiar acum să mă duc și să stau cu tata în atelier să pot să îl ajut cu ceva, să fac și eu câte o oală ceva. Să continui tradiția.Tot ce a construit tata să pot să continui. Mulțumesc la toată lumea care m-a ajutat, care mă susține tot timpul și care mă încurajează”, a menţionat Vasilică Gonciari.

Fiecare zi petrecută de familia Gonciari la clinica din Istanbul costă sute de dolari, bani adunați, în mare parte din donații. Am rămași surprinți să aflăm că angajații Serviciului Vamal, de exemplu, au adunat 400 de mii de lei, iar prin intermediul platformei caritate.md au fost colectate peste 14 mii de euro.

Dacă ați crezut că este mai mult decât suficient, Vă înșelați. Familia are nevoie în continuare de ajutorul nostru întrucât primele estimări arată că tratamentul va costa aproximativ o sută de mii de dolari. Mai trist este că Vasile Gonciari este doar unul dintre copiii moldoveni plecați în Turcia să cerșească viață.

„Vasilică nu este unicul copil din Republica Moldova care luptă pentru viață aici la Medical Park. În acest moment, în spital sunt internați 15 copii din țara noastră.

Există speranțe pentru fiecare dintre ei pentru că avem cazuri fericite, în care micuții au revenit acasă perfect sănătoși după o perioadă în care toți credeau că nu mai au nici o șansă la viață. Victoria Pădure, de la Istanbul pentru Canal2. „

Foto: Unimedia

Distribuie
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    7
    Shares

Leave a Reply