Ce spune Procuratura Generală despre imunitatea deputaților din Partidul Șor vizați în proceduri penale

Ce spune Procuratura Generală despre imunitatea deputaților din Partidul Șor vizați în proceduri penale

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Procuratura Generală va solicita Parlamentului verificarea necesităţii ridicării repetate a imunităţii deputaţilor Partidului ŞORŞ: Ilan Şor, Denis Ulanov şi Petru Jardan pentru a continua activităţile procesual – penale în dosarele acestora.
La alegerile de duminică ei au obtinut noi mandate în Parlament.
În opinia Procuraturii adresarea repetată către Parlament pentru a ridica imunitatea acestora… nu este necesară.
Totuşi, pentru a evita interpretările, subiectul necesită anumite clarificări.

Procuratura Generală precizează că, în cazul lui Ilan Şor, există cauze penale atât la etapa de urmărire penală, cât şi la etapa judecării. Ilan Şor a rămas fără imunitate parlamentară în august 2019. Acesta fost condamnat de prima instanţă la şapte ani şi şase luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis într-un dosar privind frauda bancară. Şor a contestat sentinţa, iar dosarul este pe rol la Curtea de Apel Cahul. Petru Jardan şi Denis Ulanov au rămas fără imunitate parlamentară în martie 2021. Jardan este acuzat de abuz de serviciu, în proporții deosebit de mari. Mai exact, în calitate de director al Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, ar fi acționat în interesul concesionarului Avia Invest. Urmărirea penală în cazul lui Petru Jardan a fost finalizată, iar dosarul a ajuns pe masa magistraţilor în luna iunie. Denis Ulanov este acuzat de escrocherie și spălare de bani în dosarul privind frauda bancară. Urmărirea penală în cazul acestuia a fost finalizată, iar dosarul va fi expediat în judecată la începutul lunii august. Toţi trei pledează nevinovaţi.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..