Cel mare pom de Crăciun din ţară are o înălţime de 22 de metri şi se află la Orhei. Bradul, cu mii de ghirlande, inaugurat cu mare fast

Cel mare pom de Crăciun din ţară are o înălţime de 22 de metri şi se află la Orhei. Bradul, cu mii de ghirlande, inaugurat cu mare fast

Distribuie

Cel mare pom de Crăciun din ţară are o înălţime de 22 de metri şi se află la Orhei!
Bradul, cu mii de ghirlande, a fost inaugurat în acest weekend, în cadrul unui concert, care a dat start sărbătorilor de iarnă la Orhei. Cei prezenţi au avut parte de mai multe suprize, printre care un show de lumini şi un recital incendiar susținut de Ana Lesko.

Luminiţele s-au aprins nu doar pe Pomul de Crăciun. Tot oraşul Orhei a îmbrăcat straie de sărbătoare. A fost amenajat un orășel de Crăciun asemeni celor europene, iar străzile au fost împodobite cu mii de beculețe și ornamente luminoase. În ciuda vremii ploioase, sute de localnici au venit să vadă povestea.

”Foarte frumos. Noi venim din părţile de la Chişinău. Rar se întâmplă aşa ceva. Acum, cu pandemiile astea, nu prea este aşa ceremonii. ”

” Foarte bine! Numai oleacă nu ninge, dar în rest e bine, bine. ”

” Foarte frumos. Ca în fiecare an, frumos, dar anul acesta e mai frumos decât anul trecut. ”

Seara a început cu un spectacol pentru copii. Principalii oaspeţi au fost, bineînţeles, Moș Crăciun și Alba ca Zăpada.

” Pentru cei copii cuminţi, pentru cei mai bravi părinţi, eu dau startul chiar acum, sărbătorii de Crăciun! EEEEE! ”

Pe scena de la Orhei au urcat mai multe vedete, printre care şi interpreta Ana Lesko. Publicul a cântat la unison cu artista!

” Atmosfera a fost de vis, superbă. Oamenii au fost atât de calzi, atât de dornici de distracţie. Am avut o gaşcă de fete în faţă. fiecare cuvânt au ştiut, din fiecare piesă. Doamne! Ce m-am bucurat şi am făcut un transfer de energie. Doamne. Teribil de important pentru un artist! ”

Publicul s-a delectat şi cu un show video. Imagini spectaculoase 3D au fost transpuse, cu ajutorul proiectoarelor, pe clădirea Consiliului Raional.

 

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a felicitat localnicii şi le-a dorit un an nou frumos alături de oamenii dragi.

” Toate proiectele din municipiul Orhei sunt implementate în ordinul stabilit, cum au fost planificate la început de an. Sunt demn şi mândru că fac parte dintr-o echipă excelent. Ceea ce nu am reușit în acest an, vom face la anul. Important e să fim uniți, aici, în inima Moldovei. Vă doresc la toţi mulţi ani fericiţi! ”

Potrivit unui comunicat plasat pe site-ul Primăriei Municipiului Orhei, la eveniment au participat deputați şi reprezentanţi ai Partidului Politic „ȘOR”.

” În fiecare an, Orheiul va rămâne Capitala sărbătorilor de Crăciun. Și anul acesta avem cel mai frumos pom de Crăciun. Vom avea și cel mai frumos târg de Crăciun, unde totul va fi gratuit. Sărbătorile de iarnă ne oferă prilejul să fim mai buni și uniți, ca o adevărată familie. ”

” Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată. Dar aici, la noi, în Orhei, totul merge bine. Anul acesta, dacă facem concluzii, am avut un an de succes. Am reușit să îndeplinim mai multe promisiuni ale noastre și să implementăm mai multe proiecte de infrastructură și sociale. ”

În comunicatul emis de autorităţile locale se arată că spectacolul de lumini va fi proiectat pe clădirea Consiliului Raional Orhei în fiecare seară, începând cu ora 20:00.


Distribuie
..