Cele mai periculoase obiecte explozibile găsite până acum în Moldova

Cele mai periculoase obiecte explozibile găsite până acum în Moldova

Zeci de mii de muniţii şi obiecte explozibile din perioada celui de-al doilea război mondial au fost descoperite în ultimele trei decenii pe teritoriul Republicii Moldova. Toate au fost neutralizate de geniştii armatei naţionale, pentru care fiecare misiunea a fost extrem de periculoasă. Potrivit militarilor, toate proiectilele găsite până acum erau în stare avansată de degradare, aşa că, de fiecare dată, specialiştii au fost nevoiţi să le dezamorseze cu precizie chirurgicală.
Corespondentul PRIME, Nicolae Boico, a studiat arsenalul obiectelor explozibile găsite până acum în Moldova şi vine cu detalii despre cele mai periculoase.

Din 1992 şi până în prezent, echipele de genişti ale Armatei Naţionale au efectuat peste 3500 de misiuni de deminare.
Aceştia au lichidat aproximativ 22 de mii 300 de obiecte explozibile şi aproape 170 de mii de cartuşe. Cele mai mari obiecte explozibile găsite în ţara noastră sunt de dimensiuni de-a dreptul înfricoşătoare.

Cel puţin 3 bombe de aviaţie au fiecare câte jumătate de kilograme. Toate au fost aruncate în perioada celui de-al doilea război mondial. Ultima a fost găsită în 2021 în timpul lucrărilor efectuate într-o carieră de piatră din raionul Anenii Noi. Bomba era într-o stare avansată de degradare, iar geniştii au dezamorsat-o la faţa locului. În cazul în care ar fi avut loc o deflagraţie necontrolată, schijele ar fi zburat pe o rază de aproximativ 2 kilometri.

Pe locul doi în topul celor mai periculoase obiecte explozibile se află o altă bombă de aviaţie de 250 de kilograme.
Acestea erau folosite pentru nimicirea ţintelor terestre în perioada celui De-al Doilea Război Mondial. Multe însă nu au explodat după aruncare, iar din 1992 şi până acum, geniştii au neutralizat cel puţin două astfel de proiectile, care au şi ele o forţă distructivă imensă. În cazul unei deflagraţii, efectele devastatoare s-ar face resimţite pe o rază de 1600 de metri.

Printre obiectele explozibile cu o forţă distructivă colosală, găsite în diferite zone ale ţării, se numără şi bombele germane de aruncător cu un calibru de 320 de milimetri. Acestea au o greutate de peste 150 de kilograme, iar în ultimii 30 de ani au fost dezamorsate 28 de astfel de obiecte explozibile. În perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, acestea erau lansate cu ajutorul unor aruncătoare speciale, instalate pe linii de cale ferată. Astfel de bombe erau dotate cu motor reactiv şi aveau o rază de acţiune de aproximativ un kilometru. Totuşi, printre obiecte explozibile dezamorsate frecvent de genişti se numără şi bombele de aruncător de 120 de milimetri. Sute de astfel de modele au fost explodate controlat în ultimii 30 de ani. În perioada Celui De-al Doilea Război Mondial dar şi în timpul conflictului militar de pe Nistru, bombele erau lansate cu ajutorul unor astfel de aruncătoare. În cazul unei explozii, raza de acţiune a acestora este de 850 de metri. În Moldova, de asemenea, sunt găsite frecvent mine antitanc şi antipersonal neexplodate. Majoritatea datează încă din perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, în special pentru scoaterea din funcţiune a tehnicii militare şi rănirea gravă a efectivului de inamici.

..