Celebrul interpret Pavel Stratan a împlinit 50 de ani. Cum se simte artistul şi ce noutăţi muzicale pregăteşte

Celebrul interpret Pavel Stratan a împlinit 50 de ani. Cum se simte artistul şi ce noutăţi muzicale pregăteşte

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Interpretul moldovean Pavel Stratan împlineşte astăzi 50 de ani. „M-am născut de ziua mea” este una dintre cele mai renumite piese ale lui Stratan, care a cucerit inimile mai multor fani din Moldova şi România. Acesta îşi compune singur versurile şi muzica, iar jocul de cuvinte folosit de interpret îl face deosebit.

„N-am baut in viata mea,
Eu cred că-s unicul bărbat,
Care m-am născut de ziua mea.”
De fapt, eu ziua mea
Mi-o fac in fiecare zi,
Daca trebuie – cateodata
Chiar de doua ori pe zi.”

De ziua sa de naştere, Pavel Stratan spune că a venit să lucreze în studio, asa cum obişnuieşte în fiecare zi. Mărturiseşte că preferă să-şi serbeze aniversarea modest, cu familia.

„Sărbătoresc ca în fiecare an, noi, tot timpul, zilele de naştere le petrecem în familie, departe de ochii lumii. Astăzi, suntem cu toţii la Chişinău. Urmează să scot o piesă nouă, lucrez la un proiect cu desene animate. Ce să zic, la 50 de ani sunt împlinit!”

Pavel Stratan este originar din satul Nişcani, Călăraşi. A devenit cunoscut datorită pieselor sale „M-am născut de ziua mea”, „Du-du”, „Nunta”, „Eu beu”, „Vasile, toarnă”. Pavel Stratan recunoaşte că are şi o piesă tristă. Plânge de fiecare dată când cântă „Visul”, o piesă dedicată tatălui său.

„Tata, tata, asta-i prima data, in viata mea cand cred in ce nu-i drept.
Stiu ca nu-s mitel, si inteleg ca niciodata, n-ai sa te-ntorci, dar te astept.”

Cei doi copii ai lui Pavel, Cezar şi Cleopatra fac şi ei muzică, iar în 2017 au cântat împreună piesa „Mami”. Cleopatra a ajuns, de mică, în cartea recordurilor datorită piesei „Ghiţă”. Tânăra face carieră muzicală, ajutată de tatăl ei. Pe pagina sa de Instagram, Cleopatra i-a dedicat astăzi un mesaj de felicitare şi a postat câteva fotografii cu el.

„Azi împlineşti 50 de ani! Sunt anii pe care, jumătate din ei, i-ai petrecut zi şi noapte alături de mine! Îţi doresc încă tot atâţia înainte, să trăieşti până îţi vei vedea strănepoţii! Îţi mulţumesc pentru tot efortul şi dragostea necondiţionată!”, a scris Cleopatra Stratan.

Pavel Stratan susţine că le pregăteşte încă multe surprize fanilor săi.

„Vreau să reuşesc să lansez toate proiectele care le am. Am pornit tare multe proiecte pentru Cleo şi pentru Cezar, şi noi toţi împreună, şi animaţii. Asta îmi doresc să putem realiza şi lăsa în urma noastră cât mai multe lucruri frumoase.”

Pavel Stratan mai cântă în duete cu interpreţi din Moldova şi România. Printre ei sunt: Kapushonn, Anna Lesco, Alessia, Keo, Ioana Ignat. Cu ultima Pavel a lansat acum câteva zile o piesă nouă, „Vina dragostei”.

„Câte alifii la suflet să ne ungem, viaţa ne-a propus,
dar noi iarăşi de la capăt o luăm şi tot acolo-ajungem”.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •