Clipe de coşmar la Otaci. 36 de apartamente dintr-un bloc s-au prăbuşit în gol

Clipe de coşmar la Otaci. 36 de apartamente dintr-un bloc s-au prăbuşit în gol

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Tragedie pentru 46 de locatari ai unui bloc din oraşul Otaci, raionul Ocniţa, după ce scara, unde-şi aveau apartamentele, s-a prăbuşit în gol. S-a întâmplat aseară, în jurul orei nouă, iar norocul locatarilor a fost că au fost evacuaţi cu puţin timp ca blocul să se facă praf.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Sinistraţii au fost adăpostiţi de rude şi la căminul unei şcoli din oraş.

Noapte albă pentru 46 de locatari ai unui bloc de locuinţe din oraşul Otaci, raionul Ocniţa. Scara blocului în care locuiau, ce numără 18 apartamente, s-a prăbuşit aseară şi i-a lăsat pe drumuri.

La câteva ore de la tragedie, unii dintre ei au încercat să intre în apartamente, cu gândul că mai pot recupera câte ceva dintre ruine. Din motive de securitate, nu li s-a permis.

„Eu am luat copii şi m-am dus acasă de acasă. Aseară , aseară m-am dus .– Aţi plecat la rude undeva? – EA Da, da la o cumătră”.

La scurt timp de la căderea unei părţi din bloc, la locul nenorocirii au început să vină primii salvatori. Pe la ora trei dimineaţa a apărut şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Noaptea, salvatorii au asigurat securitatea zonei, iar planul de acţiuni a fost stabilit la ora şapte dimineaţa, la şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.

„S-a format celula de criză din toate entitățile de care avem necesitate La moment deja am apreciat necesitatea de mijloace tehnice de care avem nevoie şi lucrătorii neexperimentați”, a declarat şeful IGSU, Mihail Harabagiu.

În primele ore ale dimineţii, zona de lângă bloc s-a umplut de oameni, majoritatea rămaşi peste noapte fără acoperiş deasupra capului.

” – Priveam televizorul şi am auzit cum scârţâie ceva. – Aţi luat ceva din casă? – Nimic nu am luat, doar actele am reuşit. Toate lucrurile au rămas acolo. Când am privit spre pod a apărut imediat o crăpătură. A început să se risipească tot. – Acum unde locuiţi? – Nicăieri. Am mers la fiică”.

Şi acest bărbat îşi aminteşte cu emoţii de momentul când a văzut cum încep să-i fie brăzdaţi pereţii casei de crăpături.

„Probabil de la crâşă care a fost făcută cu un an în urmă. Probabil de la romii care strică pereţii. Probabil podvalul care curge apa tot timpul. Să ne întoarcă banii şi noi să ne cumpărăm casă pe pământ , la bloc nu mai vrem să trăim”, a spus sinistratul, Eugen Gaidau.

” – Eu locuiesc acolo. Am trăit…
– Şi cum s-a întâmplat? De la ce a pornit?
– Comisia va spune”.

„Nu am luat nimic. Nu ne-au spus. Ieri, a venit comisia de la Ocniţa de trei ori. Nu ne-au spus că blocul se prăbuşeşte”.

„Dacă s-ar fi întâmplat noaptea, niciun om nu ar fi supraveţuit. Ar fi fost o tragedie. Bine că a fost ziua”.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la locul tragediei au fost detaşaţi aproximativ 45 de salvatori şi 12 unităţi de tehnică din subdiviziunile Soroca, Edineţi şi Ocniţa.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •