Concurs pentru medicii de urgenţă şi felceri

Concurs pentru medicii de urgenţă şi felceri

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cei mai buni asistenţi medicali de urgenţă şi felceri din ţară s-au adunat astăzi la Ivancea. Aceştia au participat la un concurs, în cadrul căruia au trebuit să demonstreze cât de bine pot acţiona când trebuie să salveze viaţa unui om.

Echipele de medici şi cele de felceri au avut sarcini diferite. Primii au trebuit să acorde ajutor medical de urgenţă unui bărbat aflat în stop cardiac şi care mai acuza dureri în zona toracelui.

„Emoţii mari, credem că am făcut tot ce e posibil de a ajunge cu bolnavul la locul destinat”.

„Când ieşi la chemări sunt şi aşa cazuri. Şi aici e la fel ca în viaţa reală, astfel de situaţii se întâmplă”.

Iar cele şapte echipe de felceri au trebuit să ajute un pacient care şi-a pierdut cunoştinţa.

„Ne simţim ca la un caz real pe care îl avem zi de zi la fiecare solicitare”.

„Când te gândeşti că acesta este un caz real, te concentrezi mai bine şi ne reuşeşte totul, ca în viaţă”.

În total, participanţii au concurat la trei probe. La final, membrii juriului au declarat că echipele au fost bine pregătite.

„Echipele sunt bine organizate, sunt bine dotate din ceea ce aţi văzut, au cunoştinţe necesare pentru a acorda o asistenţă medicală imediată, urgentă pentru a salva viaţa”, a afirmat şeful departamentului Medicină Urgentă, Instittutul de Urgenţă, Chişinău, Igor Curov.

Cu ochii pe participanţi a fost şi ministrul Sănătăţii, Silvia Radu.

„Este pentru prima dată în Republica Moldova când este organizat un concurs pentru cea mai bună echipă de asistenţi de prestaţie de urgenţă. Cred că este un lucru foarte bun, este un exerciţiu important pentru cei care activează în acest serviciu”, a comunicat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu.

Rezultatele concursului vor fi anunţate mâine.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •