Concursul „Ajut și eu în satul meu” destinat dezvoltării localităţilor rurale

Concursul „Ajut și eu în satul meu” destinat dezvoltării localităţilor rurale

Distribuie

Fundaţia lui Vlad Plahotniuc, „Edelweiss”, lansează un nou proiect. Concursul „Ajut și eu în satul meu” se adresează comunităţilor de tineri, grupurilor de persoane cu iniţiativă, dar și ONG-urilor, care vor să pună umărul la dezvoltarea localităţilor rurale. Cele mai interesante cinci proiecte vor fi finanţate cu câte 200 de mii de lei.

„Noi vrem să contribuim la dezvoltarea satelor din Republica Moldova, astfel încât oamenii cu spijinul Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, să-şi poată realiza ideea unui proiect. Îi îndemnăm pe toţi să se implice activ, să participe şi să depună proiecte care le-ar fi utile şi de care s-ar bucura comunităţi largi de oameni de la mic la mare”, a comunicat directorul executiv Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, Lidia Cucoş.

Potrivit regulamentului, este vorba despre proiecte ce vizează domeniul educaţiei, culturii, infrastructurii şi amenajarea teritoriului.

Doritorii trebuie să completeze un formular, pe care îl pot găsi pe site-ul edelweiss.md, iar dosarul trebuie să fie însoţit de avizul Autorităţii Publice Locale.

Proiectele urmează să fie expediate până în data de 24 iunie, la adresa office@edelweiss.md sau prin poştă la adresa indicată pe ecran. Juriul concursului, alcătuit din membrii consiliului de administrare al Fundaţiei, va anunţa câştigătorii în data de trei iulie.


Distribuie
..