Confederaţia Sindicatelor solicită Guvernului să achite premiile anuale pentru 2020 şi 2021 tuturor bugetarilor membri de sindicat

Confederaţia Sindicatelor solicită Guvernului să achite premiile anuale pentru 2020 şi 2021 tuturor bugetarilor membri de sindicat

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sindicatele solicită repetat Guvernului Gavriliţa să plătească bugetarilor, membri de sindicat, premiile anuale pentru anul trecut şi anul curent.
Potrivit lui Sergiu Sainciuc, vice-preşedinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Ministerul Finanţelor a anunţat anterior, că premiile pentru anul 2020 au fost anulate prin lege, iar pentru cele din anul curent – nu au fost prevăzuţi bani în Bugetul de Stat.
Cauza ar fi pandemia şi problemele economice.
Sindicatele susţin contrariul: bani pentru aceste premii – există.

Potrivit sindicatelor, alocaţiile la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat s-au majorat din contul contribuțiilor virate de către angajatori. Astfel, statul nu mai trebuie să transfere bani de la bugetul de stat pentru a acoperi deficitul prognozat, susţin sindicaliştii. Este vorba despre 847 de milioane de lei. Confederaţia Sindicatelor crede că banii economisiţi pot fi redistribuiţi inclusiv pentru acordarea premiilor anuale.

„În acest context noi am făcut mai multe demersuri şi solicităm să fie la rectificarea bugetului de stat pentru anul curent să fie prevăzute surse financiare pentru a achita acest premiu anual. Acest premiu este 50 la sută din salariul de bază al angajatului din sectorul bugetar.”

Am încercat să obţinem o reacţie de la Guvern, însă purtătorul de cuvânt al premierului, Anastasia Taburceanu, ne-a spus că urmează să verifice dacă la Executiv a ajuns o astfel de solicitare. La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de presă al Ministerului Finanţelor ne-au spus că urmează să vină cu un comentariu mai târziu. Pentru 2019, Guvernul a alocat aproape 500 de milioane de lei pentru a achita premiile anuale pentru 176 de mii de profesori, angajaţi din administraţiile de stat, oameni de cultură şi angajaţi ai sistemului sanitar.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..