COPILĂ BĂTUTĂ DE MAMĂ ŞI BUNIC

COPILĂ BĂTUTĂ DE MAMĂ ŞI BUNIC

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O copilă, în vârstă de nouă ani, din Orhei, ar fi maltratată de mamă şi bunic, alături de care locuieşte după divorţul părinţilor. Despre ceea că este bătută constant, fata i-ar fi povestit tatălui, care, la rândul său a angajat un avocat, ca să-l ajute să obţină custodia asupra copilului. În prezent, minora se află într-un centru de plasament pentru victimele violenţei. Timp de 45 de zile, ea nu va putea fi vizitată de nimeni.

Tatăl fetei este cetăţean român. Potrivit avocatului angajat de către bărbat, cei doi soţi au divorţat în 2015, iar de atunci fata locuieşte cu mama şi bunicul. În această perioadă, copila ar fi fost bătută de mai multe ori, fapt despre care tatăl a aflat chiar de la fiica sa.

„Eu personal am monitorizat câteva cazuri de violență, prin sesizarea organelor de drept și prin constatarea acestor acte la medicul legist. Cel mai urât caz s-a întâmplat în noiembrie, când a fost bătută de bunel cuun cablu de telefon peste față și o bucată de lemn peste spate si depropria mama cu doi pumni în gură, în decembrie, anul trecut.”, a declarat avocatul IULIAN RUSANOVSCHI.

Mai mult ca atât, copila ar fi scris şi un bilet de adio, în urma chinurilor la care era supusă de mamă şi bunic.

” -De unde aveți această scrisoare?
– Mama fetei mi-a dat-o”

Astăzi, am mers în satul în care locuieşte familia, pentru a vorbi cu mama și bunicul. Femeia nu era acasă. În schimb am dat de tatăl acesteia. El nu a negat că obişnuieşte să mai ridice mâna la copila în vârstă de nouă ani.

” -Asta cu cablu sunt minciuni, provocații. Întrebați-o și pe fată.
-Este expertiza medico-legală.
-Vă spun, asta cu provodul a fost vreo 2-3 luni în urmă. Paleta ceea de muște, psenik a ucis vreo muscă și era pe lejancă. Am întors codița și am zis: te pălesc și ea a dat pătura într-o parte și am pălit-o peste față. Atâta bătaie în 10 ani de zile. ”

Primarul localității ne-a spus că ştie despre situaţia copilei şi susţine că el a fost cel care a sesizat organele abilitate. El însă a refuzat să ne ofere un interviu. Am mers la școala unde învață adolescenta, iar directoarea ne-a declarat că minora nu s-a plâns niciodată că ar fi agresată şi este un elev exemplar.

„Nu se plângea fetița la școală. Vestimentată mereu în uniforma necesară. Prezentă sistematic la ore și pregătită la maxim.”

De două săptămâni, copila se află într-un centru de plasament, unde primeşte îngrijirea necesară şi consiliere psihologică. Dacă mama si bunicul ei vor fi gasiti vinovati, aceștia riscă 180 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la trei ani de închisoare.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •