Cozi din ce în ce mai mari la frontiera Moldovei cu România. Reacția autorităților

Cozi din ce în ce mai mari la frontiera Moldovei cu România. Reacția autorităților

Distribuie

Cozi din ce în ce mai mari la frontiera Moldovei cu România. Joi, la Leuşeni, camioanele care aşteptau să intre în vamă se întindeau pe o distanţă de peste zece kilometri. Cu nervii la pământ, unii şoferi spun că stau şi câte opt zile la punctul de trecere a frontierei. Între timp, autorităţile au trimis în ajutorul şoferilor o ambulanţă şi psihologi care sunt gata să intervină în caz de necesitate.

Sergiu Melnic este şofer de tir de 15 ani. Bărbatul stă de două zile în vamă într-un camion încărcat cu porumb. Destinaţia finală este oraşul Constanţa. Nu are nici cea mai vagă idee când va ajunge acolo, aşa cum coloana de camioane se mişcă foarte greu.

„În două zile, dacă ne-am mişcat, cam plus minus doi kilometri şi jumătate. Dacă să zicem aseară, de la ora 3 cum ne-am mişcat 200 de metri, de la ora 3, iată acuş 11 nu ne-am mişcat nimic.”

În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi şoferi de camion. Conducătorii auto spun că sunt extenuaţi, iar unora li s-au terminat rezervele de apă şi mâncare.

„Iaca aseară, doi kilometri, la magazin, nu-i nimic mâncare. Nimic, iată au fost băieţii să cumpere. Am vrut să luăm roşii, castraveţi. Nu-i nimic. Nu aduc că lumea nu are bani. Aici nu avem de unde cumpăra. Ni se termină tot ce aveam, tot se termină. Rezerva tot se termină tot. Situaţia nu-i bună şi din ce în ce mai tare se măresc rândurile. ”

„O săptămână până la vamă precis o să stăm. Un coleg care a stat până la noi, a spus că 8 zile a petrecut în vamă.”

Pe drumul spre postul vamal Leuşeni circulaţia vehiculelor se desfăşoară pe o singură bandă, deoarece pe cealaltă sunt parcate camioanele. După săptămâni bune în care s-a circulat cu dificultate, autorităţile au aplicat, acum câteva zile, un marcaj rutier pentru a fluidiza traficul.

„Pentru a asigura accesul vehiculelor care vin din sens opus, autorităţile au aplicat aceste marcaje sub formă de chenar, care sunt provizorii. Camioanele nu pot staţiona aici pe această porţiune, astfel încât să poată trece şi celelalte maşini. Marcajele au fost aplicate la o distanţă de 300 de metri una faţă de cealaltă.”

De trei zile, în zonă se află non stop şi o ambulanţă. Un paramedic şi un asistent medical acordă ajutor şoferilor. Până acum, peste 20 de conducători auto au solicitat ajutor.

„În principiu, se adresează cu tensiune, cefalee, acum e perioada caniculată, insolaţie. Noi avem toate cele necesare. Le acordăm asistenţă medicală. Medicamente. Le măsurăm tensiunea. Dacă ar fi cazuri mai grave, îi transportăm la cel mai apropiat spital. ”

În zonă sunt şi doi psihologi. Aceştia spun, însă, că şoferii se adresează la ei mai mult după informaţii şi nu pentru consiliere.

„Problemele cu care se confruntă şoferii sunt lipsa de informaţie, ei nu cunosc de ce s-a format un rând atât de mare. În mare parte sunt iritaţi, deoarece afară e foarte cald. Iarăşi, rândul acesta e foarte mare. ”

În cadrul şedinţei Parlamentului de joi, deputatul BCS Vasile Bolea a propus ca în plen să fie audiată conducerea Serviciului Vamal, cea a Ministerului Infrastructurii şi a Ministerului Finanţelor, în legătură cu haosul din vămi. Iniţiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Despre cozile de la frontieră au discutat joi, la postul vamal de frontieră Cahul, directorul Serviciului Vamal din Republica Moldova, Igor Talmazan, şi preşedintele Autorităţii Vamale Române, Bogdan-Lari Mihei.


Distribuie
..