Cristina Balan a fost propusă la funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii

Cristina Balan a fost propusă la funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    4
    Shares

Vicepreşedintele Partidului Democrat Cristina Balan a fost propusă pentru funcţia de ambasador al ţării noastre în Statele Unite ale Americii. Anunţul a fost făcut de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, care a precizat că Balan a primit deja acceptul Departamentului de Stat al SUA.

„Este o persoană care cunoaște foarte bine situația în țară, obiectivele guvernării și desigur cunoaște dosarul cooperării dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. Avem încredere că dumneaei va contribui consistent la dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre și-i dorim mult succes”, a comunicat președintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, Cristina Balan a declarat că este onorată şi a subliniat că Statele Unite sunt principalul susţinător strategic pentru orientarea occidentală a ţării noastre.

Candidatura Cristinei Balan a fost aprobată de comisia de politică externă și integrare europeană a Parlamentului şi urmează a fi susţinută şi în Guvern. Ea va intra oficial în funcţia de Ambasador în SUA după ce preşedintele Igor Dodon va semna un decret în acest sens. Republica Moldova nu are un ambasador în SUA din noiembrie 2017, când Aureliu Ciocoi şi-a dat demisia din motive personale.

Cristina Balan este vicepreşedintele PDM din aprilie anul trecut şi este responsabilă de elaborarea politicilor interne și externe ale partidului. Are o experiență de peste 20 de ani în diverse companii naționale și internaționale. Ea reprezintă Partidul Democrat la evenimentele externe și în cadrul întrevederilor cu oficiali din UE și din SUA. Totodată, este membru activ al Internaționalei Socialiste. Anul trecut a obținut premiul „Femeia Anului în Politică”. Cristina Balan are 41 de ani, este căsătorită şi are doi copii.

Foto: publika.md

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    4
    Shares

Leave a Reply