Decizia ANRE, suspendată. Benzinăriile din ţară au revenit la preţurile de acum două săptămâni

Decizia ANRE, suspendată. Benzinăriile din ţară au revenit la preţurile de acum două săptămâni

Distribuie
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Petroliştii din ţară au revenit la preţurile de ieri ale carburanţilor. Potrivit directorului general al ANRE, Tudor Copaci, instituţia va executa hotărârea Judecătoriei Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani, care a decis suspendarea preţurilor plafon, anunţate marţi.

„Decizia nu poate fi comentată, ci doar executată. Noi vom pune în aplicare chiar astăzi şi vom suspenda ordinul de stabilire a preţurilor plafon, ultimul ordin, şi vom reveni la preţurile anterioare”, a comunicat directorul general ANRE, Tudor Copaci.

Astfel, ANRE a publicat prețuri noi pentru carburanți. Un litru de benzină este vândut cu el mult 19 lei şi 15 bani, sau cu 34 de bani mai puțin decât anunțase ieri ANRE. Iar motorina va fi vândută cu 17 lei și 9 bani, și nu cu 17 lei și 41 de bani, așa cum a fost stabilit prețul plafon.

Șoferii salută decizia de suspendare a ordinului ANRE.

„Asta e bun. Ideea Ministerului e bună”.

„E necesar, că totul e scump. Unde mai departe așa prețuri, cum leafa noastră?”.

„Desigur, este foarte plăcut că s-a ieftinit combustibilul, pentru că valuta se menține aproximativ la același nivel, dar carburanții se scumpesc”.

Potrivit unui comunicat de presă publicat de Ministerul Economiei și Infrastructurii, decizia magistraţilor se bazează pe faptul că menținerea tarifelor anunțate, marţi, de ANRE ar putea duce la lezarea drepturilor și intereselor consumatorilor de carburanți, care, în consecință, ar putea înregistra pagube economico-financiare.

Marţi, ANRE a anunțat majorarea prețurilor plafon la benzină și motorină. După asta, Ministerul Economiei și Agenția pentru Protecția Consumatorului a solicitat instanței de judecată să anuleze ordinul, motivând prin faptul că decizia este una ilegală pentru că nu a fost supusă consultărilor publice.

Recent, premierul Pavel Filip a cerut ANRE mai multă transparență la stabilirea preţurilor și mai multă claritate. Guvernul a încurajat instituţia să comunice cu populaţia cât mai deschis la acest subiect.


Distribuie
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares