Democraţii îşi consolidează rândurile la Orhei. Zeci de simpatizanţi ai partidului au devenit membri cu acte în regulă

Democraţii îşi consolidează rândurile la Orhei. Zeci de simpatizanţi ai partidului au devenit membri cu acte în regulă

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Democraţii îşi consolidează rândurile la Orhei. Zeci de simpatizanţi ai partidului au devenit, astăzi, membri cu acte în regulă. Carnetele de partid au fost înmânate în cadrul forumului raional al formaţiunii.

Nou-veniții sunt mândri că fac parte din cel mai mare partid politic din Moldova și spun că vor să contribuie şi ei la bunăstarea ţării noastre.

„Am ales Partidul Democrat fiindcă într-adevăr este o echipă unde vorbesc mai mult faptele decât vorbele și sper ca acele realizări frumoase care s-au făcut până acum să fie de bun augur și succesele să fie și mai mari”, a spus membrul Partidului Democrat, Larisa Melnic.

„Mă simt mândră. Pentru că cred într-un viitor mai bun pentru Moldova, pentru țara noastră și pentru familia noastră”.

Vicepreşedintele PDM Vladimir Cebotari a felicitat pe noii colegi de partid, iar Valentina Buliga le-a cerut să-şi unească forţele .

„Acești pași sunt foarte fermi. De la o săptămână la alta, oamenii numără realizările pe care noi le avem, le contabilizează, le valorifică și se bucură ei de ele. Eu cred că de aceea, echipa noastră și crește, eu cred că de aceea, ea se și mărește”, a afirmat vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari.

„Eu sunt sigură că oamenii văd acţiunile Partidului Democrat, văd cum se schimbă lucrurile în localităţile lor, au încredere în colegii de partid”, a comunicat deputatul PDM, Valentina Buliga.

Conducerea teritorială a formaţiunii a declarat că a reuşit, cu ajutorul Guvernului, dar şi a Partidului să implementeze mai multe proiecte pentru locuitori.

„Am dat în exploatare gazoductul de la Ivancea care curge spre Brăneşti, Trebujeni, Brăneşti. Un proiect foarte ambiţios şi mare, care a fost lansat de preşedintele Vlad Plahotniuc este programul Drumuri bune. În 63 de sate din raionul Orhei au fost investite şi continuă investiţiile de circa 95 milioane de lei”, a menționat preşedintele Organizaţiei Raionale PDM Orhei, Tudor Golub.

Organizaţia raională PDM Orhei numără peste 3.200 de membri.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •