Deputaţii PSRM, în frunte cu liderul formaţiunii, Zinaida Greceanîi au plecat la Moscova

Deputaţii PSRM, în frunte cu liderul formaţiunii, Zinaida Greceanîi au plecat la Moscova

Întâmplător sau nu, deputaţii PSRM, în frunte cu liderul formaţiunii, Zinaida Greceanîi, au plecat astăzi la Moscova. Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al partidului, care precizează că aleşii socialişti se află în Capitala Federaţiei Ruse la invitaţia conducerii Dumei de Stat.

Acolo, parlamentarii PSRM se vor întâlni cu deputaţii celor mai mari partide. PSRM a precizat că are semnat un acord de cooperare cu două formaţiuni politice din Rusia, „Edinaia Rossia” şi „Spravedlivaia Rossia”.

În ultima săptămâna, preşedintele ţării Igor Dodon, care se prezintă drept liderul informal al PSRM, a avut două deplasări la Moscova. Una dintre vizite a avut loc concomitent cu cea a Zinaidei Greceanîi.

..