Deputatul PAS, Mihai Popșoi îl acuză pe Igor Dodon de ingerință în justiție

Deputatul PAS, Mihai Popșoi îl acuză pe Igor Dodon de ingerință în justiție

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Candidatul independent la funcţia de preşedinte, Igor Dodon, este acuzat de ingerinţă în justiţie. Deputatul PAS , Mihai Popşoi, spune că, la indicaţiile lui Dodon, în ultima perioadă, persoane periculoase ar fi fost absolvite de răspundere penală sau li s-ar fi redus pedepsele. Solicitată pentru replică, purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon, Ludmila Muntean, ne-a spus că acuzaţiile sunt nefondate.

”Închiderea dosarelor şi eliberarea criminalilor pe bandă rulantă de către judecători promovaţi de Igor Dodon au două explicaţii. E clar pentru toţi că aceste acţiuni orchestrate de Dodon sunt, de fapt, datoriile pe care el trebuie să le plătească pentru cei care au finanţat campaniile electorale anterioare şi actuale. ”

Mihai Popşoi a vorbit despre zece dosare în care judecătorii ar fi luat decizii necorespunzătoare. Printre acestea este cel al lui Grigore Caramalac, alias „Bulgarul”, al cărui dosar, în care era învinuit de banditism, estorcare de bani, tentative de omor și mai multe episoade de şantaj, a fost recent clasat. Un alt dosar la care s-a referit Popşoi este cel al fostului director al SIS, Vasile Botnari, condamnat pentru abuz în serviciu în cazul expulzării profesorilor turci. Botnari a fost amendat cu 88 de mii de lei şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de cinci ani. Mihai Popşoi crede că şi omul de afaceri Veaceslav Platon a fost eliberat, pe nedrept, din puşcărie. Platon a ieşit din detenţie în vara acestui an, după patru ani de închisoare, fiind condamnat în dosarul Băncii de Economii. Purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon, Ludmila Muntean, ne-a declarat că acuzaţiile lui Mihai Popșoi sunt nefondate, iar asemenea subiecte nu au nicio legătură cu activitatea preşedintelui şi a Preşedinţiei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..