Deschide.md: Veaceslav Platon ar fi cumpărat compania de asigurări Moldasig tot cu banii Moldasig

Deschide.md: Veaceslav Platon ar fi cumpărat compania de asigurări Moldasig tot cu banii Moldasig

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Omul de afaceri Veaceslav Platon ar fi cumpărat în anul 2012 compania de asigurări Moldasig… tot cu banii Moldasig şi ar fi reuşit acest lucru prin intermediul unor firme interpuse. Schema este descrisă într-un material publicat de portalul deschide.md. În replică, Veaceslav Platon ne-a spus că informaţiile apărute în presă sunt fake news.

Potrivit jurnaliştilor de la deschide.md, în 2012, șase firme ar fi achiziționat de la o companie rusă 480 000 de acțiuni ale Moldasig. Valoarea totală a acţiunilor ar fi fost de 15,6 milioane de dolari. Pentru a realiza această tranzacţie, cele şase firme ar fi folosit bani transferaţi de alte companii cu sediul în Marea Britanie, care, potrivit jurnaliştilor de la deschide.md, se aflau sub controlul lui Veaceslav Platon. La scurt timp, trei dintre cele şase companii ar fi luat credite de la două bănci comerciale din Republica Moldova, care, în acea perioadă, ar fi fost controlate de Veaceslav Platon. Valoarea creditelor ar fi constituit 15,4 milioane de dolari, adică o sumă aproape egală celei cu care au fost achiziţionate acţiunile Moldasig. Jurnaliştii de la deschide.md mai scriu că împrumuturile au fost gajate cu bunuri ale companiei de asigurări şi au fost încheiate trei contracte de asigurare a riscului financiar. Într-un final, cele trei firme nu au returnat creditele, iar banii au fost luați forțat de către bănci de pe conturile Moldasig. Contactat de postul nostru de televiziune, Veaceslav Platon a spus că articolul publicat de deschide.md este un fake news.

” Acestea nu sunt acuzaţii, dar sunt fake news, invenţii. Sunt nişte minciuni şi informaţii false. ”

Recent, presa a scris despre faptul că omul de afaceri Veaceslav Platon ar pregăti un atac asupra sectorului financiar al țării noastre, sub protecția procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Într-o scrisoare anonimă, publicată de unele surse mass-media, se arată că ținta lui Platon ar fi cele mai mari bănci și companii de asigurări din Moldova, printre care și Moldasig. Atunci, Veaceslav Platon a negat conținutul scrisorii anonime și legăturile sale cu Alexandr Stoianoglo. Mai mult, el susține că scopul acestor informații este de a compromite ancheta. Procuratura Generală a refuzat să ofere un comentariu menționând că instituția nu va răspunde și nu va participa la campaniile mincinoase, lansate împotriva instituției. Articolul de pe deschide.md a apărut în aceeaşi zi în care procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a susţinut un briefing în cadrul căruia a declarat că, la un an de când a preluat mandatul, este pentru prima dată de la independența statului, când Procuratura a început să-și realizeze menirea, fără ingerințe politice, devenind o structură cu adevărat independentă și de sine stătătoare.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..