Descinderi la sediile Ministerului Justiţiei şi al Educaţiei. Patru persoane au fost reţinute

Descinderi la sediile Ministerului Justiţiei şi al Educaţiei. Patru persoane au fost reţinute

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O angajată de la Educaţie şi trei intermediari ai acesteia au fost reținuți pentru trafic de influență. Potrivit CNA, suspecţii au primit bani pentru perfectarea diplomelor de studii atât din Moldova, cât şi din străinătate, în regim de urgență, care nu este prevăzut de legislație. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la 10 ani de închisoare.

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat 17 percheziţii la domiciliile, birourile şi în automobilele celor vizaţi. În urma descinderilor, au fost ridicate procuri pe numele unor persoane, dar şi telefoane mobile. Verificări au avut loc în două birouri ale Ministerului Educaţiei, la doi notari şi la un birou de traduceri din Chişinău. Totodată, s-au făcut percheziţii în birourile a doi angajaţi de la Justiţie.

„Au solicitat permisiunea noastră să ridice anumite documente electronice, noi am acordat tot suportul necesar”, a comunicat viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu.

Potrivit CNA, schema pusă în aplicare era simplă. Reprezentanţii birourilor de traduceri racolau persoanele, care aveau nevoie de autentificarea actelor de studii şi le propuneau grăbirea procedurii, care legal durează 30 de zile. Pentru eliberarea actelor în câteva ore sau în câteva zile, oamenii trebuiau să achite între 50 şi 1.500 de euro, în funcţie de setul de documente eliberat. Actele erau apostilate şi autentificate de angajaţii Ministerului Educaţiei şi a Justiţiei.

Solicitat de postul nostru de televiziune, ministrul Justiţiei Vladimir Cebotari a declarat că dacă se vor confirma bănuielile, atunci persoanele implicate vor fi eliminate din sistem.

„Este vorba despre o supusă facilitare a urgentării perfectării şi eliberării unor anumite acte. Dacă careva bănuieli se vor confirma, atunci suntem determinaţi să facem lucrări suplimentare pentru a curăţa instituţia de acele persoane”, a declarat ministrul Justiţiei din Chişinău, Vladimir Cebotari.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au comentat, deocamdată, informaţia. Potrivit legislaţiei, pentru asemenea acţiuni ilegale, dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la zece ani de închisoare, dar şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pentru un timp.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •