Directorul SCR, Anatol Ciubotaru, demis la doar trei zile după ce a fost restabilit în funcție

Directorul SCR, Anatol Ciubotaru, demis la doar trei zile după ce a fost restabilit în funcție

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Anatol Ciubotaru a fost demis pentru a doua oară din funcția de director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”.
După decizia Curții Supreme de Justiție, prin care a fost restabilit in functie, Ministerul Sănătății a anunțat că Anatol Ciubotaru își va primi salariul pentru lunile în care nu a activat, dar nu va mai conduce instituția.
Contractul său de muncă a expirat în luna octombrie.

Vineri, Curtea Supremă de Justiție l-a restabilit pe Anatol Ciubotaru în funcție. Într-o postare pe facebook, el a povestit că luni dimineața a fost chemat la Ministerul Sănătății. Acolo, Ciubotaru a fost anunțat că va primi salariul pe care l-a ratat în lunile în care a fost demis, doar că nu va mai putea exercita funcția de director al Spitalului Republican întrucât contractul său de muncă a expirat în luna octombrie, înainte ca CSJ să se expună. Anatol Ciubotaru a cerut printr-o scrisoare adresată Ministerului Sănătății să mai poată activa la Spitalul Republican încă șase luni, pentru ca spitalul să nu achite pentru perioada în care a lipsit, ci pentru munca pe care poate să o presteze. Ministerul Sănătății a răspuns acestei solicitări printr-un comunicat public în care a specificat că acest lucru este imposibil deoarece Anatol Ciubotaru a împlinit deja 65 de ani. Cu o reacție la această decizie a venit Cristina Țărnă, fiica lui Anatol Ciubotaru. Ea a scris pe Facebook că tatăl ei a împlinit 65 de ani acum trei ani. Codul Muncii permite întreruperea relațiilor de muncă la împlinirea acestei vârste, dar Ministerul nu a făcut-o acum trei ani, așa că argumentul nu ține. Așa este legea și așa o aplică instanțele naționale. Cu atât mai mult că Anatol Ciubotaru nu a cerut încheierea unui nou contract de muncă după ce a depășit vârsta de 65 de ani, ci prelungirea actului, ceea ce este perfect legal. Mai mult decât atât, acest lucru e perfect moral și chiar perfect pragmatic: să nu cheltuiești dublu, pentru salariul unui director pe care l-ai numit ilegal şi apoi să-l despăgubești pe cel pe care l-ai înlăturat ilegal, a scris Cristina Ţărnă. Ea a mai menţionat că Andrei Uncuță a fost numit director al Spitalului ilegal, iar acest lucru ar putea ajunge temei de atragere la răspundere.
Am solicitat o reacție în acest sens de la reprezentanții Spitalului Republican, însă purtătorul de cuvânt al instituției, Marina Zibliuc, a declarat că nu oferă comentarii. În luna martie, în plină pandemie de COVID-19, Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de director al Spitalului Clinic Republican printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, condusă de premierul Ion Chicu. Motivul demiterii însă nu a fost clar stipulat, așa cum a constatat ulterior Curtea Supremă de Justiție. În martie, presa scria că Anatol Ciubotaru a fost demis pentru că ar fi decis ca mai mulți lucrători medicali de la Spitalul Republican să fie testați la COVID într-un laborator medical fără ca să fie anunțate Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Ministerul Sănătății.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •