Dizabilitatea nu este un impediment pentru a munci. O întreprindere socială din satul Răzeni are printre cei 131 de angajaţi 13 persoane cu dizabilităţi

Dizabilitatea nu este un impediment pentru a munci. O întreprindere socială din satul Răzeni are printre cei 131 de angajaţi 13 persoane cu dizabilităţi

Dizabilitatea nu este un impediment pentru a munci. O demonstrează o întreprindere socială din satul Răzeni, raionul Ialoveni, care prestează servicii de catering şi are printre cei 131 de angajaţi 13 persoane cu dizabilităţi. Compania oferă zilnic gratuit câte 40 de prânzuri pentru bătrâni şi copii din familii defavorizate, iar de când a început războiul pregăteşte pentru refugiaţi 250 de porţii de mâncare, pe care le livrează zilnic la trei centre de plasament. Pentru eforturile depuse şi succesele obţinute, bucătarii de la Răzeni au primit o diplomă din partea Guvernului.

Cele 13 persoane cu dizabilităţi lucrează la întreprindere de când aceasta a fost deschisă. Irina Nepotu, de exemplu, munceşte aici de zece ani.

„Am pregătit plăcinte, tartine, legume coapte şi clătite. Eu am deja la vară se împlinesc zece ani, din anul 2013 lucrez aici şi e foarte bine, am o echipă foarte bravo, sunt mândră că am prieteni, am o ocupaţie şi sunt fericită că am aşa serviciu”.

„Activez aici deja de cinci ani, am învăţat aici la şcoală să fiu bucătar. Îmi ajut şi părinţii, am şi o ocupaţie şi îmi place mult aici”.

Persoanele cu dizabilităţi sunt instruite şi ajutate să facă faţă sarcinilor. La întreprinderea din Răzeni este mult de lucru, – de altfel în unele zile se pregătesc câteva sute de porţii de mâncare.

„La început a fost mai greu până persoanele cu dizabilităţi s-au încadrat, ei practic nu au activat niciodată nicăieri, doar au fost la şcoală şi atât. Ei nu aveau responsabilitatea să vină la timp la lucru, dar s-au deprins destul de repede. Se descurcă foarte bine, ne înţelegem, ştiu graficul de lucru, ştiu lucrul”.

„Muncesc, învaţă, sunt ascultători, nu au experienţă mare, dar în orice caz se descurcă, o să se deprindă nimeni nu a fost învăţat. Clar că nu mai ştiu toate lucrurile cum ştiu noi, dar în orice caz se străduiesc. Aşteptăm mai repede să plecăm la cantina nouă că suntem foarte mulţi aici şi câteodată nu încăpem”.

Pe lângă munca de zi cu zi, persoanele cu dizabilităţi sunt implicate în diverse activităţi.

„Noi încercăm să le demonstrăm că viaţa este mult mai interesantă, respectiv concediul de vară, o săptămână îl petrecem împreună la mare, la munte şi toate costurile sunt achitate de întreprinderea noastră. În timpul liber, pe parcursul anului, cel puţin odată la două luni mergem împreună la spectacol, la teatru, meci de fotbal, karaoke”.

În 2022 cifra de afaceri a întreprinderii sociale a atins aproape 12 milioane de lei. În prezent, cei 31 de angajaţi se înghesuie într-un spaţiu de doar 70 de metri pătraţi. În scurt timp însă aceştia se vor muta într-un sediu nou, mult mai încăpător, în care s-au investit şapte milioane de lei. Firma de catering a fost vizitată de premierul Natalia Gavriliţa.

„Vă trebuie sediu nou, într-adevăr, ia uitaţi-vă ce frumuseţe aici”.

Noul sediu are un spaţiu de 400 de metri pătraţi, va avea o bucătărie mult mai spaţioasă şi o brutărie. Fructele şi legumele vor fi cumpărate în continuare din sat, iar făina de copt va fi făcută pe loc, datorită morii din noul sediu. Conducerea cantinei vrea să crească numărul angajaţilor cu cel puţin zece persoane. Va fi majorată şi cantitatea de mâncare preparată.

Pentru succesele şi eforturile depuse, compania de catering din Răzeni a primit o diplomă din partea Guvernului.

„La mai mult şi la mai mare, noi vom fi alături prin programele guvernului şi prin susţinerea noastră. Asta pentru toţi voi, o recunoaştere a muncii dumneavoastră”.

..