Doiliu în presa din Rusia. Cunoscutul jurnalist Serghei Dorenko a decedat

Doiliu în presa din Rusia. Cunoscutul jurnalist Serghei Dorenko a decedat

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Presa din Rusia este în doliu. Cunoscutul jurnalist Serghei Dorenko a decedat, aseară, în timp ce conducea motocicleta.

Cauza decesului nu ar fi însă un accident de circulaţie, dar un atac de cord. Cei care au chemat ambulanţa au fost trecătorii, iar echipajul venit la faţa locului nu a mai reuşit să-l salveze.

Serghei Dorenko este cunoscut ca un jurnalist incomod, care în emisiunile sale l-a criticat pe preşedintrele Vladimir Putin. În anul 2000, acesta a fost demis de la televiziunea publică din Rusia, pentru că, fiind prezentatorul emisiunii „Vremea”, şi-a permis să aducă acuzaţii grave la adresa liderului de la Kremlin, care potrivit lui Dorenko, ar fi gestionat prost tragedia de pe submarinul Kursk, în care 118 persoane, marinari şi ofiţeri, au decedat.

Imediat după această emisiune, Serghei Dorenko a fost demis. Ulterior, acesta a activat la „Eho Moskvî”, după care a devenit redactor-șef la postul de radio „Vorbeşte Moscova”. Dorenko a continuat să fie un jurnalist incomod pentru Kremlin, iar întrebările sale l-au pus mereu în dificultate pe Vladimir Putin.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •