Dorin Recean este suspectat de abuz în serviciu

Dorin Recean este suspectat de abuz în serviciu

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Dorin Recean este bănuit de abuz în serviciu într-un dosar penal deschis la cererea unor foşti subalterni de-ai săi. Astăzi, Dorin Recean a fost citat la Procuratura Generală, unde a fost audiat de către procurori.

„În cauza dată sunt mai multe persoane persoane vizate, inclusiv factori de decizie. Infracţiunea a fost săvârşită în ianuarie 2013 şi a fost pornită la cererea unor angajaţi ai poliţiei printr-un ordin, care a semnat domnul ex-ministru în baza cărora ofiţeri de poliţie respectivi au fost supuşi unor proceduri de verificare neautorizate ilegale”, a afirmat Corneliu Popescu, procuror PG.

În urma percheziţiilor de acum doi ani de la sediul Comisariatului General de Poliţie, au fost suspendaţi din funcţie şeful Poliţiei Criminale de la Comisariatul General de Poliţie, Ruslan Saachian şi unul dintre vicecomisarii Capitalei, Alexei Loza.

Fostul ministru a calificat acest dosar penal drept drept o intimidare la adresa lui de către cei, care se opun reformelor poliţiei. Pe o reţea de socializare, Dorin Recean a precizat că investigaţiile au fost pornite în baza unei plângeri depuse de Ruslan Saachian, care este vizat în dosarele de maltratare a tinerelor în timpul evenimentelor în timpul violenţelor din aprilie 2009.

Foto: diez.md
..

Leave a Reply