Drumul G 109 din raionul Anenii Noi, care arată în ultimul hal, nu va fi reabilitat nici în 2021

Drumul G 109 din raionul Anenii Noi, care arată în ultimul hal, nu va fi reabilitat nici în 2021

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un drum naţional din raionul Anenii Noi, distrus de camioanele de mare tonaj, va rămâne ne-reparat şi în acest an.
Potrivit primarului de Puhăceni, licitaţiile din anul 2020 au eşuat, iar Fondul rutier pentru anul curent nu prevede bani, pentru renovarea acestuia.

Drumul G 109 leagă localităţile Şerpeni şi Delacău. Pentru a repara cei 8 kilometri, anul trecut au fost organizate câteva licitaţii, care însă au eşuat. Primarul de Puhăceni susţine că reprezentanţii Administraţiei de Stat a Drumurilor i-au spus că nici în bugetul din acest an al Fondului rutier nu sunt prevăzuţi bani în acest sens. Localnicii susţin că din 2008, după ce s-au deschis carierele de nisip și pietriș, fluxul camioanelor a crescut simțitor, iar gropile din asfalt s-au transformat în cratere.

„Sute de camioane merg pe zi. Reparăm, stricăm şi mergem mai departe.

„Toate piesele le schimb, le stricăm aici pe drumul acesta. De vreo 5 ori am fost la protest şi nimic.”

„A protestat majoritatea şi o să mai iasă la protest dacă n-o să facă drumul.”

Anterior, localnicii au protestat de câteva ori blocând drumul. Primarul din Puhăceni spune că s-a adresat Guvernului şi Parlamentului, însă nu a obţinut niciun ban pentru reabilitarea drumului. În schimb, reprezentanții carierelor de nisip și pietriș din zonă au anunţat, încă anul trecut, că sunt gata să-și asume o parte din cheltuieli.

„Consiliul raional a alocat 4 milioane de lei. Cei din cariere au achitat în avans alte 4 milioane de lei. Cu regret, toate licitaţiile nu s-au soldat cu succes.Drumul naţional G 109, altfel spus de oameni, este drumul vieţii şi unica cale de acces către instituţiile publice raionale şi naţionale.”

Şeful adjunct al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Ion Drucec, nu a fost de găsit la telefon pentru a ne oferi un comentariu referitor la situaţia creată. În 2020, Ministerul Economiei și Infrastructurii anunţa că pentru reabilitarea capitală a drumului e nevoie de peste 180 de milioane de lei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..