Viaţa în Moldova, de câteva ori mai scumpă. Cum se descurcă cetățenii

Viaţa în Moldova, de câteva ori mai scumpă. Cum se descurcă cetățenii

Distribuie

Inflaţia a atins un nivel record în ultima perioadă, iar din această cauză, viaţa în Moldova a devenit de câteva ori mai scumpă. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în luna aprilie, rata inflaţiei anuale a constituit 27,07 la sută. Datele statistice arată că, timp de un an, produsele alimentare s-au scumpit cu peste 30%. Cel mai mult a crescut preţul legumelor, cu aproape 70%. O scumpire semnificativă s-a înregistrat şi în cazul altui produs consumat des. Este vorba de ouă, preţul cărora a crescut cu 53 la sută. Scoatem mai mulţi bani din buzunare şi pentru pâine, care s-a scumpit cu peste 26%. Preţurile pentru carne şi produse lactate au crescut într-un an cu 23 de procente, iar cel al fructelor cu aproape 18%.

Moldovenii spun că, în aceste condiţii, majoritatea banilor îi cheltuie pe produse alimentare:

” – Cu cât plătiţi acum mai mult pentru mâncare? – Poţi să spui că în jumătate. – Renunţaţi la unele produse din cauză că sunt mai scumpe? – Noi şi aşa nu mâncăm mult. Iaca ceapa e 10 lei, mărarul 5 lei, deja e scump, dar ca să faci un borş şi să te saturi trebuie banul la mai concret.”

” 70% din bani îi cheltui pe mâncare, restul pe comunale. Cu greu ieşim din situaţie. – Aţi renunţat la unele produse alimentare din cauza scumpirilor? – Da. – La ce anume? – Carne mai puţină, trecem mai mult la legume, am renunţat şi la multe alte delicatesuri pe care înainte mi le permiteam cu familia.”

„Toate celea s-au scumpit, cartofi, ulei, am dat 200 de lei pe ulei şi nu ai ce vedea, ulei poftim. O sticlă de ulei 200 de lei. – Cu cât o cumpăraţi înainte? – 100 de lei era. – Cu cât cheltuiţi mai mult pentru produse alimentare? – Mai puţin cheltuim pentru că nu sunt bani pe care să-i cheltui, bani nu-s.”

„Preţurile muşcă un pic, s-au schimbat cu mult faţă de anii precedenţi, luăm câte un pic, doar strictul necesar cu o doză mai mică”.

Plătim mai mult şi pentru întreţinere. În aprilie, facturile au fost cu 70 la sută mai mari decât în aprilie anul trecut. În aceeaşi perioadă, carburanţii s-au scumpit cu aproape 50%, iar materialele de construcţie, cu peste 37 la sută. Preţul călătoriilor cu transportul public s-au majorat cu 32 de procente. Ne costă mai mult şi bucatele pe care le comandăm în restaurante şi cafenele. În acest caz, preţurile au crescut cu peste 21%.

Dacă ne referim la serviciile comunal-locative, cel mai mult a crescut tariful pentru gazele naturale, cu 227 de procente. Cetăţenii care sunt conectaţi la încălzire centralizată au primit facturi cu aproape 100% mai mari. Iar energia electrică ne costă cu aproape 35% mai scump.


Distribuie
..