Edilul Capitalei solicită amenzi mai mari pentru gunoi

Edilul Capitalei solicită amenzi mai mari pentru gunoi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Primăria Chişinău vrea amenzi mai dure pentru gospodarii şi agenţii economici, care nu plătesc factura pentru evacuarea gunoiului.

În cadrul şedinţei operative, primarul interimar, Ruslan Codreanu, a anunţat că autorităţile locale vor înainta un demers, în acest sens, în Parlament.

Lipsa contractelor cu întreprinderea „Autosalubritate” anual, aduce municipalităţii prejudicii de milioane de lei.

În prezent, Regia Autosalubritate are peste 13 mii de contracte semnate cu agenţii economici, dar, potrivit calculelor, în municipiu ar mai fi încă şapte mii de companii care nu achită pentru evacuarea deşeurilor.

„Avem pierderi anuale în jur de un milion 200 de mii de lei numai pentru ridicarea deșeurilor care nu sunt contractate”, a declarat şeful ÎM „Regia Autosalubritate”, Eugeniu Axentiev.

„Noi am avut nevoie de circa o mie de oameni, timp de o săptămână, să curăţim şoseaua Munceşti de gunoişte neautorizată”, a comunicat primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

Oamenii care locuiesc lângă o platformă de gunoi din capitală spun că, aici, zilnic, sunt aruncaţi saci întregi de gunoi şi mormane de crengi, pe care muncitorii de la Regia Autosalubritate nu reuşesc să le strângă. Ei salută ideea municipalităţii de a înăspri amenzile pentru cei care nu achită pentru evacuarea gunoiului.

„Aduc de toate aici. Chiar eu am văzut cum aduc cu maşinile saci întregi şi îi aruncă. Autorităţile curăţă, după posibilitate, dar aş vrea să o facă mai des”.

„Ar trebui să fie, amenda trebuie să fie foarte mare. Mai murdar decât la noi în Moldova cred că nu e în nicio ţară”.

În prezent, locatarii apartamentelor din blocuri achită 9 lei de persoană, pentru evacuarea gunoiului, proprietarii caselor – 18 lei şi 50 de bani, iar agenţii economici achită câte 120 de lei pentru fiecare metru cub de gunoi evacuat. Nu este clar, deocamdată, cu cât ar urma să fie majorate amenzile pentru cei care nu au contracte cu Regia Autosalubritate.

În prezent, agenţii economici riscă amenzi de până la 13 mii 500 de lei, iar persoanele fizice – de până la 1800 de lei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •